Patrupedul prezenta urme de înțepături în zona gâtului. Stăpâna suspectează că animalul a fost omorât și a depus deja o sesizare la Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili dacă patrupedul a fost omorât. „Marți, 26 septembrie, a fost depusă o sesizare în legătură cu acest aspect, colegii mei efectuează deja cercetări. Cadavrul a fost transportat la un cabinet veterinar privat, pentru efectuarea autopsiei, și în funcție de rezultatul necropsiei vor fi luate măsurile legale care se impun”, a declarat agentul șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Stăpânul unui câine și-a găsit patrupedul mort, cu urme de înțepături în gât, în curtea unui vecin
Stăpânul unui câine și-a găsit patrupedul mort, cu urme de înțepături în gât, în curtea unui vecin
S-a întâmplat marți, 26 septembrie, în cartierul Aradul Nou. Stăpâna câinelui – rasa Labrador – și-a găsit „prietenul cel mai bun” fără suflare, în curtea unui vecin.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!