Întrucât lucrările pot fi executate numai în condiţii meteo favorabile, S.C. Polaris M Holding S.R.L. anunţă că această operaţiune va fi demarată astăzi, 03 iunie iar dacă starea vremii o va impune, acţiunea se va putea prelungi până in data de 15 iunie. „Substanţele nu afectează oamenii şi animalele şi are efect strict asupra ţânţarilor iar tratamentele vor fi efectuate cu ajutorul aviaţiei utilitare” – este specificat într-un comunicat de presă emis de Polaris.
Start la dezinsectie in Arad!
Reactualizat la:
Primăria Arad împreună cu S.C. Polaris M Holding S.R.L. anunţă începerea acţiunii de dezinsecţie, pe raza municipiului, care va fi executată cu substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
2
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!