A crezut că poate trece de controlul de frontieră de la Nădlac. Este vorba despre Semra K. în vârstă de 24 de ani din Turcia. Pentru că nu avea viză pentru Schengen, tânăra s-a ascuns, ajutată de doi conaţionali, în portbagajul unui autoturism care urma să ajungă în Germania. „În noaptea de 20 spre 21 aprilie, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Habib K., în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Germania, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania. În autoturism mai călătorea, ca pasager, Mahmut K., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în Germania. Cu ocazia controlului autoturismului, lucrătorii noştri au descoperit, ascunsă în portbagajul mijlocului de transport, acoperită cu obiecte de îmbrăcăminte şi bagaje, o persoană de sex feminin. Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările şi au stabilit că persoana în cauză, este Semra K., în vârstă de 24 ani, cetăţean turc, intrată legal în România la începutul lunii aprilie, a.c. Aceasta a declarat că dorea să ajungă în Germania şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea viză pentru Spaţiu Schengen”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Pe numele celor doi bărbaţi turci, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în timp ce tânăra este cercetată pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Tânără din Turcia, ascunsă în portbagaj pentru a ajunge în Schengen
Tânără din Turcia, ascunsă în portbagaj pentru a ajunge în Schengen
O tânără în vârstă de 24 de ani din Turcia a încercat să ajungă în Spaţiul Schengen, ascunsă în portbagajul unei maşini, însă a fost depistată de poliţiştii de frontieră arădeni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!