„ Nu susţinem niciun fel de alianţă cu niciun partid sau alianţă de partide care au contribuit decisiv la pauperizarea poporului român. Suntem, deasemenea, împotriva folosirii numelui partidului nostru în tot felul de combinaţii menite să ascundă infractorii şi să distragă atenţia electoratului de la jaful naţional comis de cei care vor acum să înfiinţeze aşa zisa „Mişcare populară”, declară Florea. „ PNŢCD Arad se delimitează de orice acţiune a d-lui Aurelian Pavelescu, preşedinte al PNŢCD, care nu urmăreşte cu adevarat reconstrucţia partidului şi orientarea lui către o politică reală spre bunăstarea românilor. Nu ne dorim accederea în Parlament decât ca urmare a ceea ce putem noi fi şi face, nicidecum pentru a servi grupuri de interese, din păcate deja consolidate în structuri de partide. PNŢCD Arad va susţine necondiţionat reforma de sistem, concomitent cu asumarea unui program ţintă de descentralizare şi dezvoltare pe termen lung”, a mai spus liderul ţărănist.
Taranistii lui Ciorbea riposteaza
ARAD. Preşedintele grupării Sârbu- Ciorbea din PNŢCD Arad, Virgil Florea, ia poziţie dură faţă de posibilitatea integrării PNŢCD în viitoarea „Mişcare Populară”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
1
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Citiți principiile noastre de moderare aici!