Prezent la Arad, preşedintele Senatului României şi copreşedinte ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a referit la sondajul realizat în Arad de către un institut din Bucureşti, în urma căruia Ionel Ciupe a fost desemnat candidatul ALDE pentru Primăria Arad. Totodată, Tăriceanu a spus că este îngrijorat de răspunsurile date de către arădeni la alte întrebări cuprinse în sondaj. Astfel, a reieşit că principala problemă de care sunt preocupaţi arădenii este corupţia în administraţia publică. Comparativ, la Timişoara aceasta este abia pe locul 10! Paradoxal, însă, mai spune Tăriceanu, la Arad se observă o ciudată toleranţă, pe principiul „nu contează că fură, important este că şi face ceva”. „În 2004, când am fost în campanie în Bacău, mulţi oameni spuneau că nu contează că celebrul primar Sechelariu fură, important este că face ceva şi pentru oraş. Le-am transmis că o asemenea atitudine este degradantă, inacceptabilă, pentru că tot de la ei se fură. Nu vreau să spun că datorită mesajului meu Sechelariu a pierdut, dar doresc să le transmit arădenilor că se pot face lucruri bune pentru comunitate şi fără hoţie. Poate că ar trebui preluat sloganul ALDE Bucureşti : „Se poate cu mîinile curate!”, a declarat Tăriceanu.
Tăriceanu: corupţia, problema arădenilor
Tăriceanu: corupţia, problema arădenilor
Conform sondajului realizat în Arad, principala problemă care îi preocupă pe arădeni este corupţia în administraţia publică, susţine copreşedintele ALDE.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
1
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!