aradon.ro Web analytics


Taximetriștii, pierduți în fața COVID - 19?

De Valentin Goran

Taximetriștii, pierduți în fața COVID - 19?

Reactualizat la:
Sunt sau nu protejați taximetriștii și clienții lor în perioada stării de urgență? Unde și cum sunt dezinfectate taximetrele? Au primit sau nu sprijinul autorităților pentru a fi în siguranță?
Scris de Valentin Goran - Sunt sau nu protejați taximetriștii și clienții lor în perioada stării de urgență? Unde și cum sunt dezinfectate taximetrele? Au primit sau nu sprijinul autorităților pentru a fi în siguranță?
Sunt doar câteva întrebări la care am încercat să răspundem în acest articol, în care ne-am lovit încă odată de birocrație, aruncatul mâței peste gard, dezinteres, lipsa unei viziuni și a unor acțiuni concrete și coerente. Despre ce este vorba? Despre dezinfecția taximetrelor, care pare că s-a făcut, în mare, până acum… după ureche. Parte dintre taximetriști fac cum pot și pe unde pot dezinfecția taxi-urilor cu toate că autoritățile locale spun că au reglementat clar acest aspect. Chiar dacă au făcut-o, însă, nu au informat corect asupra acestui aspect pe nimeni. Iar rezultatul e doar unul singur: până acum atât taximetriștii, cât și clienții ar fi putut fi expuși, vrând-nevrând, infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Totul a pornit de la sancțiunea de 60.000 de lei aplicată în 6 mai 2020, de către Garda de Mediu – Comisariatul Județean Arad, reprezentanți ai DSP Arad și reprezentanți ai DSVSA, unei spălătorii auto de la Boul Roșu, unde taximetriștii își dezinfectau autoturismele, pe motiv că aceasta nu era autorizată. În Arad mai existau alte două spălătorii – autorizate de către DSP Arad – una în Vlaicu (strada Ural) și cealaltă în Micălaca (Renașterii colț cu Voinicilor), unde taximetriștii își dezinfectau mașinile. Cei de la Protecția Mediului Arad susţin, însă, că nicio societate din Arad nu este autorizată pentru a efectua dezinfecția împotriva COVID–19 (în ceea ce privește taximetrele).
Am stat de vorbă cu reprezentanții companiilor de taxi Europa și Arad, care ne-au spus că autoritățile locale nu le-au oferit nici informații, nici suport în această privință, ci le-au spus doar că, dacă nu își dezinfectează autoturismele, își vor pierde autorizațiile.
Prefectura Arad a emis o dispoziție –nr.18/23.05.2020, potrivit căreia taximetriștii sunt obligați să efectueze dezinfecția la o societate autorizată. Și, de aici a început nebunia.
Multe voci spun că operatorul de taxi Verbiță își face singur dezinfecția autoturismelor, în timp ce celelalte companii nu au fost lăsate să facă acest lucru. Din discuțiile avute cu reprezentantul Taxi Verbiță, acesta susține că, de la început, colaborează cu o societate autorizată, obținând și avizul de la Protecția Mediului Arad pentru a-și face dezinfecția.
În încercarea noastră de a afla unde stă adevărul, ne-am adresat Prefecturii Arad, dar am poposit și la DSP Arad, în condițiile în care informațiile se bat cap în cap cu cele primite de la Mediu. Mai exact, DSP spune că în Arad sunt 13 societăți autorizate și alte opt în curs de autorizare pentru efectuarea de dezinsecție/dezinfecție/deratizare – DDD, la care taximetriștii pot apela, în timp ce la Mediu sunt doar 8 astfel de societăți, niciuna autorizată pe COVID!
În ceea ce privește diferența de 5 societăți, între cele enumerate de DSP și cele ale ANPM, acestea sunt nevoite să obțină autorizație și de la Mediu pentru a fi în legalitate în oferirea serviciilor DDD. Privitor la dezinfecția taximetrelor împotriva COVID – 19, doar Taxi Verbiță este, potrivit ANPM Arad, în legalitate, pentru că nu prestează serviciul în scop comercial, cei de la Mediu permițându-i să efectueze dezinfecția doar pentru societatea proprie.
Amendă la Boul Roșu
Pe 6 mai, o echipă de control formată din comisari ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Arad, reprezentanți din cadrul IPJ Arad – SAESP, DSP Arad și DSVSA Arad au efectuat un control inopinat la spălătoria auto din incinta complexului „Boul Roșu”, unde se efectua neautorizat serviciul de dezinfectare a taximetrelor cu biocidul BIONERT A15. A fost interzisă desfășurarea activității de dezinfectare până la intrarea în legalitate a acesteia, fiind aplicată o amendă de 60.000 de lei.
De la taximetriști am aflat faptul că în Arad erau trei spălătorii auto unde taximetriștii efectuau dezinfecția: Boul Roșu, Renașterii colț cu Voinicilor și în Vlaicu – pe strada Ural. La spălătoria de la Boul Roșu, ne-au declarat taximetriștii, dezinfecția costa 4 lei, la celelalte două – 10 lei.
„Nicio firmă autorizată în Arad!”
Ne-am îndreptat spre Primăria Arad, care ne-a trimis spre Garda de Mediu Arad, de unde am fost direcţionaţi spre Agenția pentru Protecția Mediului Arad. De aici am aflat că în Arad nu există nicio firmă autorizată pentru a efectua dezinfecția, în scop comercial, împotriva COVID–19. Iată răspunsul:
„Urmare a solicitării dvs. (…)înregistrată la APM Arad (…), privind societăţile autorizate pentru a efectua dezinfecţia autoturismelor în regim de taxi din municipiul Arad în contextul COVD-19, vă răspundem (…): În municipiu nu a fost autorizată nici o societate pentru a efectua dezinfecţia autoturismelor în regim de taxi în contextul COVID-19. Nici o spălătorie auto care a depus solicitare în vederea autorizării nu a declarat că foloseşte substanţe biocide pentru dezinfecţie, ci doar detergenţi auto. (…)Pentru activităţi de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare la terţi, condiţiile de autorizare sunt cele din legislaţia specifică, în principal utilizarea biocidelor avizate de Ministerul Sănătăţii. Pentru activităţi de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare la terţi au fost autorizate următoarele societăţi: Briteon Facility Management SRL – Autorizaţie de mediu nr. 65/15.10.2018; Butunoi Adrian Catalin II – Autorizaţie de mediu nr. 46/10.07.2018; Derasep Septimius SRL – Autorizaţie de mediu nr. 90/10.11.2017; Emiliana Plus SRL – Autorizaţie de mediu nr. 20/16.03.2018; Greenclean Technology SRL – Autorizaţie de mediu nr. 115/11.09.2019; Medinet Hygiene Consulting SRL – Autorizaţie de mediu nr. 37/12.05.2017; Rarius Vet SRL – Autorizaţie de mediu nr. 33/31.03.2016; Simcor Car Wash SRL – Autorizaţie de mediu nr. 9788/07.09.2012 (aceasta este singura spălătorie auto, cu precizarea că, din declaraţiile făcute prin Fişa de prezentare şi declaraţie nu rezultă că desfăşoară activitatea de dezinfecţie şi deratizare la punctul de lucru, ci doar la terţi).”
În ceea ce priveşte spălătoria de la Boul Roșu şi modul în care aceasta a reuşit să ofere servicii împotriva virusului o bucată de vreme, APM Arad precizează: „În incinta Complexului Boul Roşu a fost emisă autorizaţie de mediu în 22.11.2019 pentru o spălătorie auto care a declarat că foloseşte doar spumă activă, soluţii de curăţat jante, ceruri auto, produse pentru lustruirea autovehiculelor. Titularul autorizaţiei nu a revenit la APM Arad pentru a solicita revizuirea autorizaţiei de mediu în vederea dezinfectării autovehiculelor în contextul COVID-19”.
Taxi Arad: „Nu ne-au spus nimic!”
Reprezentantul Taxi Arad, Viorel Irimie, spune că la Taxi Arad sunt aproximativ 100 de taximetriști, din care pe perioada stării de urgență sunt pe străzi aproximativ 35 de șoferi.
„Noi credem că au aplicat amendă spălătoriei de la Boul Roșu deoarece avea prețul foarte mic, de 4 lei, față de 10 lei – cum era la celelalte două spălătorii unde efectuam dezinfecția. Au venit pe săracul om de la spălătoria de la Boul Roșu ca la un infractor și l-au amendat. Patronul spălătoriei de la Boul Roșu mi-a spus că a umblat să facă acte să fie în legalitate și tot a primit amendă. La noi au venit cei de la Poliția Locală Arad și ne-au întrebat dacă am efectuat dezinfecția și că, dacă nu o avem, ne dau amenzi. Dar pe noi nu ne-a înștiințat nimeni. Nu ar fi trebuit să ne comunice cumva ce hotărâre au dat? Pentru că doar ne-au amenințat că ne ridică autorizațiile, iar noi am făcut ce am putut. Noi, de când a început pandemia, avem măști, dezinfectant și șoferii noștri au dezinfectat de fiecare dată autoturismele”, a declarat Viorel Irimie, reprezentantul Taxi Arad.
Taxi Europa: „Vom bloca orașul Arad!”
Reprezentantul Taxi Europa, Cornelia S., spune că firma are 270 de taxi-uri, iar aproximativ 120 de șoferi lucrează în timpul stării de urgență.
„Încă din primele zile ale stării de urgență am cumpărat măști, dezinfectant și ne-am protejat așa cum am putut. La un moment dat am fost amenințați că ni se va anula autorizația dacă nu facem dezinfecția la o firmă specializată. Dintr-o dată s-au trezit cei de la Prefectură să emită o dispoziție – atenție, singura din țară, știu asta de la colegii mei din România – cum că trebuie să facem dezinfecția la mașini la o firmă autorizată. E o adevărată harababură. M-am prezentat de mai multe ori la Prefectură, am sunat la Primăria Arad, de acolo m-au trimis la DSP Arad (cum au vorbit cu mine nu mai contează acum), de acolo m-au trimis la Poliția Locală Arad, de acolo m-au trimis din nou la Prefectură și la DSP Arad. Tot ce este omenește posibil, noi am făcut. Ce dezinfecție este asta? Ce protecție? Ne obligă să facem o dată pe zi dar noi trebuie să facem asta după fiecare client – pe mânere, peste tot. Și ne-au amenințat că dacă nu facem dezinfecția, ne anulează autorizația. Am aflat din presă de această cerință, nu era normal să ne înainteze un act oficial? Plătim la Primăria Arad taxe peste taxe, de ce nu sunt clari atunci când impun ceva? Mai mult, am cerut liste cu oamenii aflați în carantină și izolare pentru a ne proteja șoferii, dar nu ne-au dat. Au zis că este strict secret. Atenție, sunt foarte mulți oameni care sunt în carantină și umblă cu taximetrele fără nicio jenă sau problemă. V-ați speria dacă ați ști câți oameni aflați în carantină circulă cu taxi, de exemplu de la Nădab s-au chemat mașini, dar și în Grădiște. Noi vom bloca Aradul dacă altă variantă nu avem. Rugăm autoritățile să fie coerente și să ne ofere tot sprijinul de care avem nevoie ca să fie totul legal și în siguranță”, a declarat Cornelia S., reprezentantul Taxi Europa.
Taxi Verbiță și autorizația de la Mediu
Mihai Verbiță , de la Taxi Verbiță, spune că firma deține 215 taximetre dintre care aproximativ 60 sunt pe teren în contextul pandemiei.
„Avem atomizor profesional închiriat de la o societate autorizată pentru DDD, acest atomizor îl folosim și la mașinile care intră în service. Soluția o ridicăm zilnic de la Emiliana P. care este autorizată de Ministerul Sănătății și pentru acest biocid. Fișa produsului cu care dezinfectăm este afișată în parbrizul taximetrelor. Avem un registru unde se notează cine și când efectuează dezinfecția. Avem trei oameni instruiți pentru efectuarea dezinfecției. Facem dezinfecția cu atomizor de trei, patru ori pe zi. Șoferii noștri au, fiecare, pompițe cu dezinfectant pentru mâini și pentru suprafețe (aplică după fiecare client). Am montat panouri despărțitoare în toate taxiurile pentru a proteja atât șoferii, cât și clienții. Șoferilor le-am dat încă din primă zi măști de protecție. Eu m-am asigurat că întrunesc toate condițiile impuse de autorități și dețin toate autorizațiile necesare inclusiv cea de la Autoritatea pentru Protecția Mediului, cât și biocidul avizat de Ministerul Sănătății pentru substanța folosită la dezinfecția împotriva COVID–19”, a declarat Verbiță.
Ce spune Prefectura Arad
Am ajuns și la Prefectura Arad, unde am adresat un set de întrebări. Iată răspunsul oferit: „ (…) precizăm că prin art.15, alin.(1) din Decizia 3/22.03.2020 a Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad, aprobată prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad nr.18 din 25.03.2020, s-a hotărât că «persoanele care desfășoară activități în regim de taxi pe raza județului Arad vor lua măsuri astfel încât să realizeze dezinfecția autoturismelor de cel puțin două ori pe zi, obligatoriu înainte de intrarea în tură, printr-o societate specializată care să ateste efectuarea operațiunii printr-un document care va fi afișat la vedere în habitaclul autoturismului». Scopul adoptării acestui articol a fost de a preveni transmiterea virusului SARS-CoV-2 între clienții succesivi ai autoturismelor folosite în regim de taxi, precum și între clienți și șoferii autoturismelor. (…) Au mai fost adoptate măsurile de a limita numărul pasagerilor la două persoane pe cursă, acestea urmând să ocupe numai locurile de pe bancheta din spate. (…)”.
Ce spune DSP Arad
Și astfel, am ajuns și la Direcția de Sănătate Publică Arad. Ce am aflat de aici? „Societățile care au activitate de Dezinfecție–Dezinsecție–Deratizare (DDD) se autorizează doar de către APM și sunt înregistrate la DSVSA. La nivelul DSP Arad, în baza OMS nr.15/2020 (…), aceste societăți au obligația să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică pentru activităţile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în spaţiile utilizate de populaţie. Până la acestă dată au obținut certificarea conformității următoarele societăți: 1.SC ADS-STOP DETOX SRL, Șicula, nr.240; 2.SC ALEXIS GREEN SERV SRL, Vladimirescu, str. Cetății, nr.21; 3.SC ARECO TRUST SRL, Arad str. A. Saguna nr.34 ap.7; 4.SC BRITEON ROMÂNIA SRL, Arad, str. Feleacului nr.1 ap.15/1/7/10/5; 5.SC CUCU Agrifor SRL, Sebiș, str. Dobrogei, nr.27; 6.SC DERASEP SEPTIMIUS SRL, sat Nicolae Balcescu, nr.160; 7.SC EMILIANA PLUS SRL, Arad, str. Spătarul Preda, nr.39; 8.SC GREEN CLEEAN SRL Arad, Cl. Timișorii, nr.30; 9.SC MEDINET HYGIENE CONSULTING SRL, Arad, str. Bodrogului, nr.30; 10.SC PRESTADERA 2019 SRL, Șimand, nr.1395; 11.SC HORGA ACTIVITI VET SRL, Șepreuș, nr.269; 12.SC DAVCAR WASH 98 SRL, Arad, str. Petru Rareș, nr.98 – spălătorie auto; 13.SC CLEVER SOLUTIONS POINT SRL, Arad, str. Voinicilor, nr.24 – spălătorie auto. Menționăm următoarele: la această dată, mai sunt în curs de evaluare 8 societăți care au depus documentația necesară obținerii certificării conformității. Primele 11 societăți pot efectua aceste dezinfecții (inclusiv pentru taxiuri) și în alte locații decât sediul firmei sau punct de lucru fix, cum ar fi sediul firmelor (în cazul acesta de taxiuri), cu condiția respectării regimului produselor biocide. Ultimele 2 societăți sunt și spălătorii auto, care sunt înregistrate la DSVSA pentru activități de curățare, spălare și dezinfecție a mijloacelor de transport al produselor de origine animală, dar au structură care permite și desfășurarea acestei activități de dezinfecție a interiorului taxiurilor, inclusiv folosirea de produse biocide cu activitate virucidă.
DSP recomandă ca pe perioada stării de urgență (…), doar spălătoriile care au solicitat și obținut certificarea conformității pe activitate cod CAEN 8129 să presteze, alături de primele 11 societăți menţionate mai sus, activitatea de dezinfecție pentru taxiuri, dar și pentru autocare/autobuze/microbuze”, se arată în răspunsul DSP.
Concluzie
Iată și rezumatul celor de mai sus: Pe 25.03.2020, la nivelul Aradului, autoritățile au emis ordinul nr.18 prin care obliga taximetriștii să efectueze dezinfecția taximetrelor cu o societate autorizată. Taximetriștii au declarat că au aflat din presă despre acest aspect, dar și că au încercat în zadar să afle mai multe informații, fiind plimbați inutil între instituții. Agenția pentru Protecția Mediului Arad ne-a spus că nicio societate din Arad nu este autorizată pentru a efectua dezinfecția taximetrelor în contextul pandemiei. Pe 11 mai, DSP Arad ne-a declarat faptul că există 13 societăți care dețin autorizații și ar putea efectua acest serviciu destinat taximetriștilor și alte 8 sunt în curs de avizare; dintre acestea, două sunt spălătorii auto, cea din Vlaicu și cea din Micălaca.
De la autorități, informațiile se bat cap în cap: în timp ce Agenția pentru Protecția Mediului Arad spune, negru pe alb, că nicio societate din oraș nu este autorizată pentru a efectua dezinfecția în contextul COVID–19, DSP Arad ne spune că sunt 13 societăți ce pot presta servicii de dezinfecție, dezinsecţie şi deratizare și alte opt în curs de a fi autorizate.
De ce discrepanța dintre APM Arad și DSP Arad? Ei bine, conform celor de la DSP, potrivit cerințelor legale, cele 13 societăți întrunesc toate condițiile cerute de ei. Dar nu întrunesc condițiile cerute de Agenţia pentru Protecția Mediului, societățile care doresc să se autorizeze având nevoie și de avizul celor de la Mediu.
Trebuie să specificăm faptul că niciuna dintre societățile autorizate de cei de la Mediu pentru servicii DDD și practic niciuna din cele specificate de DSP Arad, nu dețin autorizație pentru efectuarea dezinfecției împotriva COVID – 19. Totuși, în timpul documentării acestui material, atât spălătoria de la Boul Roșu (cea sancționată), cât și o altă spălătorie din oraș au depus actele la ANPM Arad pentru a obține autorizație de dezinfecție împotriva COVID – 19 și a intra în legalitate.
În tot acest haos, vina pare împărțită între toți. Autoritățile locale nu sunt explicite și nu expun coerent informațiile ce trebuie să ajungă la cei care vor să fie în legalitate. Cei care doresc să se autorizeze sunt prinși în hățișurile legii și, în toată acestă bâjbâială, firmele de taximetrie trebuie să se descurce cum pot, dar să respecte legea. Uneori e, însă, prea mult.
11 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Sry Lanka says:

    Wow ce articol , ăștia care stați în casă cu capul sub pătură ieșiți un pic afară și o să vă convingeti singuri cum stă treaba , nimeni în acest oraș și în toată țara nu este curios de nimic , toate articolele apărute in presă se fac numa așa de dragul de a scrie ceva. . Mergeți in marile magazine să vedeți ce se respectă și ce nu , vă zic eu nu se respectă nimic ! Aleși locali dau cu stângul în dreptul ca de obicei !

  2. birocratie says:

    Birocrație la maxim. Până se foiesc birocrații, până se scarpină după ureche și în cur, până analizează vraful de hârtii solicitate, până… până … ori trece pandemia ori foarte mulți oameni se infectează datorită incompetenței unor politruci și birocrați. Acum, cu ocazia acestei pandemii am văzut că, încet, încet se pot rezolva multe probleme ale cetățenilor și prin on-line, fără prezența fizică la birourile înțesate cu birocrați. Așa cum se întâmplă în țările civilizate. Oare nu ar fi acum momentul ca jumătate din aparatul birocratic să fie pus pe liber ? Cu puțină voință și investiții minime se pot asigura serviciile de la instituțiile astea bugetare, mari consumatoare de bani de la buget, cu personal mult mai puțin. Prin intermediul internetului. S-a văzut că se poate. Și la ANAF și la Casa de Pensii și la Primărie și la… și la … cam peste tot. Haideți stimabililor guvernanți tăiați acum din bugetari că și așa tot timpul v-ați plâns că sunt prea mulți. Și așa și este dacă este să privim realist.

  3. Chris says:

    Terminati dracului cu mascarada,gata,a fost destul …hai sa mai si muncim si sa ne traim vIata…

    • Clau says:

      Adică să acceptăm lucrurile ca fiind realitatea in care trăim,  sa plecam capul si sa ne urmăm viața? Nu crezi ca mai trebuie sa spunem Stop si sa-i tragem la răspundere pe acești incompetenți care sunt plăți de noi toți?

  4. Luci says:

    În primul rând ar trebui să speciticăm că, Taxi Verbiţă este dispecerat autorizat şi firmă de taximetrie autorizată şi răspunde atât de dispecerat, cât şi de toată flota de autoturisme de taxi, deci se vor ocupa direct de dezinfectarea tuturor autovehiculelor în mod direct, în timp ce Taxi Alfa, Taxi Europa şi Taxi Arad sunt autorizate ca şi dispecerate de taxi, ele nu sunt şi firme autorizate de transport de persoane în regim de taxi, sunt doar dispecerate şi autoturismele nu le aparţin, maşinile sunt deţinute de şoferi sau de diverse persoane care dispun de una sau mai multe autorizaţii de transport şi printr-un contract colaborează cu aceste dispecerate, Alfa, Europa şi Arad, prin diverse forme de ortanizări, PFA, IF, Ii, SRL. Astfel trebuie să notăm că, firma Verbiţă se ocupă în mod direct de dezinfectarea autovehiculelor, în timp ce colaboratorii dispeceratelor, Alfa, Europa şi Arad sunt cei care sunt obligaţi să se ocupe de această procedură şi nu dispeceratul.

  5. Catalin says:

    Sunt taximetrist si dau cu vermorelul de 3 4 ori pe zi in masina cu spirt. Nu stiu daca mirosul persistent si omoara virusii di aer dar am masca si peruodic o schimb. Seara le spal. Ce sa fac. Ma feresc

  6. Sebastian says:

    Cine este aceasta cucoana “Cornelia S.” de la taxi Europa, care nici nu binevoieste sa isi dea numele complet? Si cum isi permite sa faca afirmatii de genul “Vom bloca Aradul!” Ea se aude ce spune?

    • Stelian says:

      Acesta cucoana cum îi ziceti dumneavoadtra,este sefa firmei taxi EUROPA!!!!
      Si conttibuie indeajuns la stat,atat ea cat si soferi colaboratori incat sa îsi ceara drepturile cuvenite si sa îsi protejeze colaboratorii de costuri suplimrntare,domnule Sebastian!!!

      • stelica says:

        mai las-o balta cu teoria asta ieftina a contribuitului ! Scrie-ne nitel si despre evaziunea fiscala pe care ei o fac ! Pentru ca ai si tu putintel contributie ,trebuie sa iti permiti sa blochezi Aradul?? Prea v-ati facut revolutionari toti basinosii !

  7. Ursache Iola says:

    Cum si cine va face dezinfectia masinilor de taxi noaptea, pt ca sunt si cei ce lucreaza noaptea . Aici îl excludem pe Verb .

  8. Local

    Uțu Rohozneanu, zis „Împăratul”, prins de DIICOT în timp ce încerca să vândă mii de comprimate MDMA în București
    Cele 2.479 de comprimate MDMA au fost găsite de procurorii DIICOT, în mașina „Împăratului”. Uțu Rohozneanu a fost prins în flagrant, în București, în timp ce încerca să vândă comprimatele, alături de alte două persoane. Drogurile urmau să ajungă pe piața din Capitală. 6

    Local

    Podul Decebal a fost decapat la o lună de la asfaltare. Restricțiile de circulație nu au fost anunțate de Primărie
    Se reface calea de rulare, se circulă alternativ pe un singur sens, din cauza calității proaste a lucrării inițiale, care nu a trecut de recepție. 4

    Local

    Ce se întâmplă când Aradul intră în scenariul roșu
    Potrivit Prefecturii Arad, la depășirea pragului de 3/1000, care este tot mai aproape în municipiu, școlile se mută în online, se închid localurile, sălile de spectacol, iar masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile, închise sau deschise 6

    Local

    Municipiul se apropie de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori
    Șapte localități au depășit pragul critic de 3/1000, în timp ce alte 17 localități au trecut de 1,5 cazuri la mia de locuitori 7

    Local

    „Sunt în fața unor noi provocări”
    La final de mandat la CJA, vicepreședintele Sergiu Bîlcea spune: „Am derulat cel mai mare proiect de investiţii în drumurile judeţene după Revoluţia din 1989”. 6

    ARADON Sport local

    Ripensia merge mai departe
    Șoimii Lipova a scăpat de „povara” Cupei României și va continua lupta pentru supremație în campionat.

    Local

    Concert Baroc la Filarmonică
    Joi, 22 octombrie, de la ora 19, în sala de concerte a Palatului Cultural va avea loc un nou concert al Filarmonicii Arad. 

    Local

    Sâmbătă va fi învestit noul Consiliu Judeţean
    Invitatul de onoare de la ceremonia de investire este premierul Ludovic Orban, dar încă se așteaptă confirmarea de la București. 2

    Local

    A vrut să-și înalțe terenul cu gunoaie – a fost amendat cu 25.000 de lei
    Un arădean a permis depozitarea de deșeuri pe terenul propriu, în încercarea de a-l aduce la o anumită cotă. 2

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.