Prin încheierea din 07 septembrie, Tribunalul decide suspendarea Ordinului Prefectului prin care consilierul PRU a fost demis, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Drept urmare, acesta va fi repus în funcţie. Mai mult, tot ieri Prefectura a emis un ordin de invalidare a liberalului Florin Sari pe funcţia de viceprimar. Aşadar, în Consiliul Local Păuliş situaţia rămâne extrem de încurcată, mai ales că, acum, este foarte posibil ca viceprimarul să întoarcă armele împotriva primarului şi a consilierilor PSD, având în vedere modul în care a fost tratat. Totuşi, conform declaraţiilor sale, are în vedere în primul rând interesele comunei şi va vota de fiecare dată ca atare, fără să ţină cont de cine îl susţine sau nu. Cât despre telenovela Păuliş, se profilează nişte surprize uriaşe, nu doar la nivelul Păulişului.
Telenovela Păuliş continuă: viceprimarul PRU, repus în funcţie
Telenovela Păuliş continuă: viceprimarul PRU, repus în funcţie
După cum era de aşteptat, având în vedere numeroasele „neclarităţi” ale acţiunii de demitere a fostului viceprimar de la Păuliş, Viorel Petruţa, acesta a avut un prim succes la Tribunal.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!