Din fericire incidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Dar deznodământul putea fi mult mai grav. „La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale. Din cercetări a reieșit că, un tânăr de 18 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ovidiu, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul autoutilitarei nu consumase alcool, iar în cazul șoferului autoturismului, aparatul a indicat o alcoolemie de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate de polițiști”, a transmis IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!