Așa e legea și nu ai ce face. Rămâi fără buletin și nu poți decât să aștepți să treacă 14 zile pentru a putea din nou să mergi la bancă, să te prezinți în fața autorităților și chiar să beneficiezi de gratuitate pe tramvai, unde trebuie să-ți demonstrezi cu buletinul vârsta. Și chiar dacă soliciți un act, o dovadă cu care să te poți prezenta prin toate aceste locuri, nu se emite. Trebuie doar să aștepți. O așteptare care pune în dificultate pe mulți dintre arădeni, pentru că, spun ei, se „simt legați de mâni și de picioare. Nu putem face nimic, nu putem să ne ridicăm pensia, să mergem cu tramvaiul, ca să nu mai vorbim de alte acte bancare”, spune un arădean supărat că este obligat să stea 14 zile fără buletin. Pentru că i-a fost furat împreună cu alte acte. „Am cerut o dovadă și mi s-a spus că nu pot primi pentru că nu există așa ceva”, mai explică el.
Cei de la Serviciul buletine susțin însă că lucrurile nu sunt chiar așa de dramatice. Pentru că sunt situații în care poți rămâne cu buletin vechi în așteptarea celui nou. Atunci însă când mergi la timp la poliție pentru a-ți reînnoi actul de identitate iar cel vechi încă nu este expirat. Când însă îl pierzi sau îți este furat, singura variantă este să aștepți. 14 zile sau mai puțin, 6 zile, dacă plătești taxa de urgență.
Timp de 14 zile fără identitate
Reactualizat la:
Schimbarea cărții de identitate te poate lăsa fără dovada identității tale. Trebuie să aștepți 14 zile pentru a reintra în drepturi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!