„Concret, Formularul ANAF 112, care cuprinde «Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor», nu conţine în ANEXA nr. 1.2, secţiunea B1.1 (scutiri la plată), o rubrică care să evidenţieze scutirea prevăzută în OUG 6/2011, referitoare la «Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată». Astfel, tinerii întreprinzători care au înfiinţat SRL-D, trebuie să plătească şi contribuţiile de asigurări sociale pentru angajaţi”, a punctat preşedintele Partidului Conservator Arad, Mircea Purcaru.
Tinerii nu pot beneficia de facilitatile promise
Reactualizat la:
ARAD. Tinerii întreprinzători debutanţi nu pot beneficia de toate facilitaţile acordate microîntreprinderii de tip SRL-D, în special de facilităţile acordate prin scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!