Unul dintre cele mai problematice drumuri ale judeţului, cel care leagă Aradul de Felnac, pare că va scăpa de înjurăturile şoferilor. Societatea care a câştigat licitaţia pentru modernizarea acestei şosele a reluat lucrul, iar miercuri a început să asfalteze deja. Lucrarea a demarat în 2015, când şoseaua a fost asfaltată pe o porţiune de patru kilometri. Dar a venit toamna, iar asfaltarea a fost sistată. Mai mult decât atât, pentru că, pe o porţiune a drumului s-a încercat turnarea bitumului pe o temperatură prea scăzută, asfaltul a cedat în zona respectivă. Aşa că firma constructoare se va întoarce şi pe tronsonul respectiv pentru a face reparaţiile necesare. Autorităţile judeţene recunosc şi faptul că a fost o greşeală din partea constructorului faptul că drumul a fost decapat pe o lungime prea mare. „Au decapat şoseaua în ideea de a continua asfaltarea încă de anul trecut. Dar vremea nu a permis acest lucru”, au spus reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA). Totuşi, trebuie văzută şi partea plină a paharului: deşi termenul de finalizare a lucrării este anul 2017, conducerea CJA promite că modernizarea drumului Arad-Felnac va fi gata în acest an. „Vorbim despre o lucrare de modernizare a unuia dintre cele mai importante drumuri din partea de sud a judeţului, drum care va contribui atât la dezvoltarea localităţilor Felnac, Secusigiu şi Zădăreni prin atragerea de investitori, cât şi la fluidizarea traficului pe această parte. Lungimea drumului este de 17 kilometri, din care în anul 2015 s-au modernizat aproximativ 4 kilometri. Lucrările au fost reluate şi sperăm că anul acesta drumul va fi finalizat”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Toarnă asfaltul pe Arad - Felnac
Toarnă asfaltul pe Arad - Felnac
Odată cu venirea primăverii, a fost reluată asfaltarea uneia dintre cele mai proaste şosele ale judeţului, cea dintre Arad şi Felnac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!