Senatorul face referire la o declarație recentă a unui ministru polonez, declarație în care oficialul spune că statul trebuie să termine cu tratamentul privilegiat acordat firmelor străine și să lupte pentru interesele firmelor poloneze. “Deși exprimarea ministrului poate fi catalogată ca fiind radicală, consider că trebuie să extragem doar ceea ce este sănătos din principiul evocat de oficialul polonez. Susțin cu tărie că este necesar să revigorăm patriotismul economic românesc, nu ca principiu radical, anti-european, ci ca principiu sănătos care să plaseze România ca parte distinctă a economiei europene, parte care să furnizeze pentru sine și pentru întreaga construcție europeană plus-valoare”, este de părere senatorul liberal. Parlamentarul arădean consideră că este cazul unei reforme economice în România, una care să fie fundamentată pe legi economice, nu pe supraviețuire. “Este necesar un program pentru salvarea mediului economic antreprenorial românesc și este de datoria noastră și a Executivului să oferim mediul propice capitalului românesc să se dezvolte. Statisticile spun că 77% din rezultatul net pozitiv este obținut de către capitalul românesc. Deci putem spune cu certitudine că activitatea desfășurată de capitalul românesc este semnificativ mai eficientă. Astăzi, capitalismul românesc a dispărut de tot din anumite sectoare economice, cum este domeniul lucrărilor de construcţii de autostrăzi. În aceste condiții, devine clar că atât Parlamentul cât și Executivul trebuie să conlucreze pentru a oferi sprijinul legislativ mediului economic”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.
Traian Igaș cere legi pentru patriotismul economic românesc
Traian Igaș cere legi pentru patriotismul economic românesc
Senatorul Constantin Traian Igaș a depus săptămâna aceasta o declarație politică cu titlul “Capitalul românesc, încotro”, în care propune revigorarea patriotismului economic românesc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!