Furtul a avut loc în 20 februarie, iar poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit să-i identifice pe cei trei pe care îi cercetează acum pentru infracţiunea de furt. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data de 20 februarie, minorii de 12 şi doi dintre ei de 14 ani, profitând de neatenţia victimei, ar fi sustras din casa de marcat a unei patiserii de pe Bulevardul Revoluţiei din municipiu suma de 3.150 de lei. Minorii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Trei copii au furat 3.000 de lei dintr-o patiserie
Trei copii au furat 3.000 de lei dintr-o patiserie
Trei băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani au furat peste 3.150 de lei dintr-o patiserie situată pe Bulevardul Revoluţiei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!