ARAD. Perioada sărbătorilor de Crăciun a fost marcată de trei situații de violență domestică, în care polițiștii au fost nevoiți să intervină și să emită ordine de protecție provizorii împotriva agresorilor.
În Ajunul Crăciunului, în jurul orei 12.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați că un bărbat de 35 de ani, din Arad, și-ar fi agresat concubina și ar fi împiedicat-o să părăsească locuința, în momentul în care aceasta ar fi încercat să pună capăt relației. În urma verificărilor, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În ziua de Crăciun, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au intervenit la Petriș, unde un bărbat de 37 de ani, aflat sub influența alcoolului, s-ar fi manifestat agresiv față de tatăl său și ar fi refuzat să părăsească imobilul. Și în acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În seara primei zile de Crăciun, un bărbat de 48 de ani, din Curtici, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi amenințat concubina. Polițiștii au emis, de asemenea, un ordin de protecție provizoriu.
În toate situațiile, polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care au avut loc faptele și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!