Un drog motorizat numit: tuning

Fenomenul tuning: multă adrenalină, mulţi cai putere şi o groază de bani. Un drogmotorizat care prinde teribil de bine printre pasionaţii de maşini. Nu contează vârsta, sexul ci doar suma pe care eşti dispus să o pui la bătaie. Între 4000 şi 8000 de euro pentru a se dubla puterea maşinii. Poţi ajunge şi la 25.000 euro. E clar, că nu oricine îşi poate permite un asemenea hobby. Şi totuşi sunt din ce în ce mai mulţi în Arad şi în ţară. La noi, în urmă cu câţiva ani a apărut clubul „Racing Syndicate” care acum are vreo 12 membri. Sunt acceptaţi doar cei care participă la cursele legale, deşi doritori sunt mult mai mulţi.

Veritabili sau doar zgomotoşi

 

E stilată, vopsită, inscripţionată, face un zgomot pe care nu-l poţi ignora şi totuşi motorul nu are suficienţi cai putere pentru a intra în categoria superioară a tunningului. Dar dă bine la imaginea şoferului şi face senzaţie. Poate e chiar suficient pentru bietele noastre şosele. Şi totuşi nu are respectul performerilor în tuning. E ceea ce ei numesc un „kitsch-tuning”. Lucrurile sunt bine puse la punct în acest domeniu. Orice maşină poate fi tunată ca performanţă (creşte puterea motorului), ca estetică şi evident audio (muzica). Fiecare categorie are propriile reguli şi competiţii.

 

Cum se „tună”o maşină

 

Piesele se comandă de obicei din Germania, Marea Britanie şi SUA (cele mai multe). Sunt de calitate şi mai ales poţi avea încredere că ceea ce ai comandat, ai primit. E destul de dificil să verifici câţi cai putere are un motor. Ai nevoie de echipament special iar în România nu prea se găseşte. Limita optimizării o reprezintă doar banii. Dacă ai veleităţi de mecanic, poţi obţine aceleaşi performanţe cu piese second hand, e mai ieftin. Cât despre „lookul” maşinii, aici resursele de îmbunătăţire sunt mai la îndemână: vopsele speciale, sunt în trend culorile tip cameleon, un tinichigiu bun şi multă imaginaţie. La capitolul decibeli, ai nevoie de un amplificator, care poate ajunge şi la 8000 dolari iar maşina devine o cutie de rezonanţă cu care participi la competiţiile DB.

 

Între street şi race

 

Majoritatea celor care deţin aceste maşini le folosesc zilnic, nu doar la competiţii. Trebuie să fi un şofer extrem de bun să o poţi ţine în frâu pe şoşea. Adevăratul potenţial se vede la curse. Cele legale sunt destul de puţine la noi, (de două trei ori pe an) dar sunt în ţara vecină. În Ungaria se organizează şi de două trei ori pe lună. Pentru a fi un concurs OK ai nevoie de o pistă de cel puţin 1 km lungime şi o lăţime optimă de 10 metri. Maşinile concurează pe o distanţă de 420 metri şi pot ajunge la 200km/oră iar restul distanţei e pentru frânare. Modelul ideal e o pistă de avion. Şi o bună organizare. E vital ca spectatorii să nu fie prea aproape.

Se mai poate concura şi noaptea pe şosele. Aşa numitele „liniuţe” adică concursuri de accelerare ilegale pe distanţa de 420 metri. Sunt riscante dar se practică frecvent.

 

De la cunoscători

 

Pentru informaţii legate de tunning am stat de vorbă cu doi membri ai clubului „Racing Syndicate”, Tristan şi Brummy care fără doar şi poate sunt buni cunoscători ai fenomenului şi competitori de forţă.

 

M.A.