RĂPSIG. Titlul este inspirat dintr-un articol apărut în anii 1980 în ziarul central „Scânteia”: „Un pompier se joacă cu focul”. Articolul se referea la arădeanul Ioan Petroman, din satul Răpsig, care era pompier în Moneasa şi colecţiona cutii de chibrituri de pe toate continentele. Între timp, arădeanul din articol a devenit cel mai bătrân locuitor al satului, iar colecţia sa a ajuns la mii de cutii de chibrituri, unele vechi de un secol, dar toate păstrate cu grijă în clasoare confecţionate chiar de el.

Colecţia de suflet

Ioan Petroman are 94 de ani, dar nu a renunţat la hobby-urile din tinereţe. Colecţionează monede, insigne, decoraţii şi are peste 500 de vederi cu imagini din toate judeţele. Dar cea mai importantă colecţie, pe care o arată cu mândrie celor care îi trec pragul, este formată din mii de cutii de chibrituri. A început să le adune fără nicio legătură cu meseria sa de pompier, ci mai mult din întâmplare, devenită ulterior o mare pasiune. Pompierul din Moneasa intra adesea în contact cu turişti care veneau în staţiune şi aveau chibrituri în cutii cu imagini inedite, de pe tot mapamondul. Cu cât a primit mai multe cutii de la turişti, cu atât şi-a dorit mai mult să facă rost de modele care se găseau foarte greu la noi în ţară.

Din toată lumea

După ce ziarul „Scânteia” a scris despre pasiunea pompierului din Răpsig pentru cutiile de chibrituri, români din toate colţurile ţării sau chiar din străinătate au început să-i trimită noi modele pentru a-l ajuta să-şi completeze colecţia.

„Am primit chiar şi de peste ocean, am adunat modele de pe tot globul. Un marinar care citise articolul mi-a trimis un pachet plin cu cutii, iar apoi m-au căutat alţi colecţionari şi am făcut schimburi. Cea mai veche cutie din colecţia mea este din anul 1912, provenită de la fabrica de chibrituri din Timişoara”, spune nonagenarul.

Tot mai puţine

În ultimii ani, de când chibriturile nu prea mai sunt folosite, fostul pompier reuşeşte cu greu să mai adauge la colecţia sa modele noi de cutii. „E mare lucru când mai găsesc ceva ce nu am deja. Acum nici nu mai folosesc oamenii chibrituri, că au brichete, dar din când în când mai primesc câte o cutie pe care nu o am. Ştiu din memorie toate imaginile imprimate pe cutiile pe care le am şi când văd ceva nou mă bucur că pot să adaug la colecţie”, spune Ioan Petroman.

Pompier şi artist

Cel mai bătrân locuitor al satului Răpsig a fost toată viaţa şi artist. A confecţionat diverse obiecte din lemn sau din materiale reciclabile, a făcut sculpturi, a realizat rame de tabou din metalul recuperat de la cutiile de conserve şi chiar a pictat. Are zeci de tablouri realizate şi expuse într-un mic muzeu pe care şi l-a amenajat acasă. Plăcerea de a picta a descoperit-o tot la Moneasa, unde a cunoscut artişti care mergeau în zonă special pentru a căuta inspiraţie. „Când lucram la Moneasa, veneau cu şevaletul în parc şi pictau. Odată m-am dus lângă un pictor, mi-am cerut scuze şi l-am rugat să mă lase să îl asist. Am stat lângă el şi l-am privit, am prins drag de ce făcea şi am început şi eu să pictez”, spune răpsiganul, care şi-a manifestat pasiunea pentru artă realizând şi numeroase sculpturi din lemn sau ghips.

Moştenirea pe care o va lăsa Ioan Petroman

Toate colecţiile pompierului-artist vor ajunge în cele din urmă la nepoţi. Nonagenarul îşi doreşte să fie păstrate de familie, mai ales pentru că picturile reprezintă locuri şi chiar casele în care au crescut copiii şi nepoţii săi. Unul dintre nepoţi, Ovidiu Torz, şi-a propus să publice o carte cu poezii şi colinde pe care bunicul său le-a scris de-a lungul vieţii. „Ar fi o moştenire importantă lăsată comunităţii noastre, pentru că multe dintre poeziile şi colindele scrise de bunicul meu sunt inspirate din tradiţiile locului. Are caiete întregi cu astfel de scrieri şi cred că e important să rămână tipărite pentru generaţiile următoare. Cu atât mai mult cu cât bunicul meu a realizat o monografie a satului Răpsig, tot din pasiune şi dragoste pentru acest loc”, spune profesorul Ovidiu Torz.