Sever Bocu s-a născut la 19 noiembrie 1874 în satul arădean Şiştarovăţ.  După terminarea şcolii primare în satul natal, Sever Bocu urmează şcoala medie la Lipova şi liceul la Arad, însă în preajma examenului de bacalaureat a fost exmatriculat pentru că a refuzat să poarte panglica cu culorile drapelului maghiar. Îşi va continua mai târziu studiile la Academia Comercială din Viena, apoi la Şcoala de Înalte Studii din Paris.

Caracter de luptător   

În 1892 tânărul Sever Bocu lucrează ca redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu unde are legături cu fruntaşii memorandişti şi. Puternic impresionat, entuziastul Bocu se întoarce la Lipova unde organizează pe dealul denumit ulterior „La crucea lui Bocu” o manifestaţie publică în favoarea memorandiştilor închişi la Viena.

Persecutat de autorităţile austro-ungare,  Sever Bocu ia calea Parisului pentru a-şi desăvârşi pregătirea intelectuală. Se reîntoarce la Lipova şi se angajează contabil la banca „Lipovana”. Din 1899 se mută la Arad ca redactor al ziarului „Tribuna poporului” (mai târziu „Tribuna”). În această calitate începe o campanie susţinută de promovare a intereselor românilor. Articolele lui au iritat autorităţile şi i-au adus numeroase procese de presă precum şi trei condamnări la închisoare.  Atitudinea sa virulentă a dus la suspendarea apariţiei ziarului „Tribuna”, de aceea Sever Bocu se mută în România, la Constanţa. Aici va construi, cu mari dificultăţi, un hotel la Techirghiol, care va deveni un punct de atracţie pentru personalităţile politice de prim rang din Regat, de la familia regală şi până la diplomaţii străini.

Primului Război Mondial şi Marea Unire

Cu toate că avea 42 de ani, la intrarea României în război, se oferă să se înroleze voluntar în Armata Română, ocupându-se cu interogarea prizonierilor germani şi îndeplinind diferite misiuni de comandă şi organizare. În 1917 este însărcinat de Guvernul României să se ocupe de organizarea legiunilor formate din foşti prizonieri ardeleni din lagărele ruseşti. Redactează la Kiev revista „România Mare”, în care militează pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat. După terminarea războiului, Sever Bocu vine în ajutorul delegaţiei României de la Conferinţa de pace de la Paris, concentrându-se pe problematica Banatului şi în special pe combaterea propagandei naţionaliştilor sârbi care încearcă să rupă din Banat cât mai mult posibil în favoarea Serbiei. Cu toate argumentele istorice şi etno-lingvistice aduse de delegaţia română, Banatul istoric va fi împărţit la masa negocierilor.

Marile realizări din perioada interbelică

Reîntors în ţară, în 1921 este ales pentru prima dată deputat, în circumscripţia Buziaş, Timp de peste două decenii va fi liderul ţărăniştilor bănăţeni. În 1928 ţărăniştii ajung la guvernare iar Sever Bocu primeşte funcţia de Ministru al Banatului. Din această postură se implică în numeroase acţiuni cu caracter administrativ, cultural şi naţional care şi azi sunt apreciate. Un exemplu grăitor au fost eforturile depuse pentru înfiinţarea Universităţii de Vest din Timişoara, „un far intelectual menit să străbată peste graniţe în toate sufletele româneşti”. În a doua guvernare ţărănistă a fost primar de Lipova, mandat în care a pavat străzile, a introdus curentul electric şi a reconstruit aproape 200 de case afectate de inundaţii.

 În vara anului 1940 ia atitudine publică faţă de cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ardealului fără luptă, iar în perioada 1940 – 1944 va susţine numeroase conferinţe legate de drepturile românilor în teritoriile pierdute.

Calvarul comunist

Odată cu instaurarea regimului comunist, viaţa lui Sever Bocu ia o întorsătură tragică. Presa comunistă îl torpilează cu o avalanşă de injurii şi etichetări menite să denigreze o personalitate puternică şi un veritabil simbol al Banatului.  La alegerile din 1946, în ciuda abuzurilor comuniste, Sever Bocu este ales deputat în circumscripţia Lipova, fiind singurul ţărănist din Timiş care intră în Parlament. La scurt timp însă refuză să ia parte la spectacolul cinic regizat de comunişti şi se retrage din viaţa politică la Lipova, unde se dedică scrierii memoriilor.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 este arestat de Securitate, dus mai întâi la Timişoara, apoi la închisoarea de la Sighet. Nu a fost niciodată judecat de o instanţă judecătorească. Va deceda în închisoare, în condiţii care nu au fost pe deplin elucidate. Din relatările unor foşti deţinuţi politici s-ar părea că un temnicer l-a lovit cu bocancul în faţă şi i-a rupt maxilarul. Neputându-se hrăni, bătrân şi fără asistenţă medicală, în data de 21 ianuarie 1951a decedat, fiind îngropat în cimitirul săracilor din Sighet. Familia nu a ştiut nimic de el, actul său de deces fiind întocmit abia în 1957.  O urnă cu pământ din groapa sa fost adusă în 1999 şi depusă în biserica ortodoxă din Lipova.

Martiriul lui Sever Bocu, precum şi viaţa sa dedicată în întregime propăşirii neamului românesc, rămân ca exemplu pentru toţi cei care simt şi trăiesc româneşte.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dorin Ocneriu