După zece ani de activitate în PDL, sunt obligat să fac acest pas, deoarece PDL promovează slugărnicia în locul meritocraţiei, dictează o singură persoană, iar oamenii de la baza partidului sunt marginalizaţi”, şi-a motiva Bonca opţiunea, precizând că alături de el vor mai veni şi alţi foşti membri PDL. Dealtfel, Florin Galiş l-a şi completat, spunând că uşa este deschisă pentru toţi cei care doresc să contribuie la întărirea adevăratei dreptei româneşti. Deasemenea, liderul municipal a precizat că Bonca nu a venit pentru vreo funcţie, dar că va participa la şedinţele Biroului Municipal, ca invitat permanent al preşedintelui, deoarece are o apreciabilă experienţă în munca de organizare. Tot la acest capitol, Florin Galiş a mai anunţat şi nominalizarea Danielei Sabău ca secretar organizatoric al PNL pe municipiu.
Un „veteran” PDL a trecut la PNL
ARAD. Preşedintele pe municipiu al PNL Arad, Florin Galiş, a organizat o conferinţă de presă pentru a-l prezenta pe noul membru al organizaţiei, Ovidiu Bonca, fost preşedinte al organizaţiei de tineret al PDL. „PDL a devenit exact ceea ce blama acum opt ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Polițiștii arădeni au desfășurat joi, 26 martie, o acțiune care a vizat oamenii fără adăpost și cerșetorii din oraș.
Local
Joi, 26 martie 2026, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc prima ediție a competițiilor „Spartan Challenge” și „Traseul Curajului”, organizate în contextul Zilei Porților Deschise.
România
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Local
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
4
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!