Arad. Potrivit unui comunicat remis de societate, „echipele Companiei de Apă Arad au intervenit încă de la ora 5.00 în această dimineață pentru a îndepărta apa acumulată pe carosabil în urma furtunii violente. Din cauza cantităților mari de precipitații în timp scurt, în mai multe zone din oraș, canalizarea a făcut cu greu față. S-a intervenit cu 5 motopompe și 2 vidanje în municipiu: zona 300 – centrul comercial Gemi Center, zona sensului giratoriu Subcetate, strada Cocorilor, intersecția străzilor Henri Coandă și Porumbacului”.
Tot în comunicatul companiei se mai arată faptul că echipele de intervenție sunt în continuare mobilizate pentru a răspunde în cazul solicitărilor sosite la Dispeceratul canal al Companiei.
Dar şi faptul că în acest moment „se intervine și pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua de apă potabilă în zona străzii Fulgerului, la blocurile Z16, Z17, Z18, Z19, Z20, Z25, Z26, Z27, Z28 . În această zonă, alimentarea cu apă potabilă va fi oprită până la ora 17. Compania de Apă Arad cere scuze abonaţilor afectaţi de această întrerupere de apă şi îi asigură că echipele de intervenţie se află pe teren şi încearcă să remedieze avaria în cel mai scurt timp”.
Unde a intervenit Compania de Apă după furtuna de azi dimineaţă?
Unde a intervenit Compania de Apă după furtuna de azi dimineaţă?
S-a intervenit cu cinci motopompe şi două vidanje în municipiul Arad. Reţeaua de apă de pe strada Fulgerului este în continuare avariată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!