„Am luat hotărârea de a mă implica în USR deoarece aici am găsit oameni deschiși, cinstiți, care doresc binele comunităților din care fac parte. Cu toții ne dorim o viață mai bună, condiții civilizate în localitățile unde locuim. Pentru comuna Bârsa ne propunem să beneficiem de alimentare cu gaz și de canalizare. Vom urmări oportunitățile de finanțare și vom face demersurile care ne stau la îndemână pentru a pune în practică aceste proiecte. Suntem convinși că investind energie, cu pricepere și bună credință, vom reuși”, a declarat Codruț Ion, președinte USR Bârsa.
USR Arad și-a făcut filială la Bârsa
USR Arad și-a făcut filială la Bârsa
Uniunea Salvați România Arad continuă procesul de extindere în județ, astfel că la finalul săptămânii trecute a avut loc constituirea filialei Bârsa. La ședința inaugurală au participat useriști din Arad, conduși de vicepreședinții Stan Ion și Bogdan Postăveanu, precum și Mihaela Gărdău (USR Dezna) și Samuel Luca (USR Vârfurile). Organizația locală Bârsa s-a constituit pe structura unui grup de inițiativă condus de Codruț Ion, care a fost ales președinte al organizației.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Local
Patronatele arădene trag un semnal de alarmă la final de an: „sectorul IMM are nevoie de dialog real, nu doar de presiune fiscală”.
Local
Angajatorii trebuie să acorde zilele libere legale conform Codului Muncii, indiferent de cultul religios de care aparțin salariații.
Local
Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate.
3
Mapamond
Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!