Vineri, 21 august, de la orele 10.00, va avea loc deschiderea oficială a târgului estival. Pe Bulevardul Revoluției, între Primărie și Teatru pe partea stângă (sensul de mers spre teatru) artiștii plastici și meșterii populari și-au amenajat standurile. Cei care doresc să admire și să cumpere lucrările lor sunt așteptați, ca în fiecare an, să-l viziteze. Tot aici se va comercializa suc și alte produse. Și tot astăzi se dă startul spectacolelor folclorice în cartierele municipiului. Seară de seară, în Alfa, Micălaca sau Bujac vor avea loc momente muzicale. O altă ofertă vine pentru Ștrandul Neptun unde vor începe proiecțiile de film. În prima seara, de la orele 21.30 la 23.00, Mihail Chirilov propune cinefililor producția „Black Sea” în regia lui Kevin Macdonald, cu: Jude Law, Scoot McNairy, Ben Mendelsohn. Intrarea va fi liberă pe pasarelă, începând cu orele 21.00. Dacă vremea va fi nefavorabilă, proiecția filmului va avea loc la Cinematograful Arta. Pentru iubitorii de muzică, locul cel mai potrivit va fi platoul din fața Hotelului Continental unde seară de seară trupe arădene vor încânta publicul.
Vă invităm la Târgul Estival al „Zilelor Aradului”
Începând de vineri și până la 30 august Bulevardul Revoluției va fi blocat de artiști.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!