Vasile Man a declarat că încă nu a semnat adeziunea, dar că, în proporţie de 99%, se va înscrie în partid. Au fost prezenţi şi unii liberali din judeţ printre care Gheorghe Florea, fostul primar de la Gurahonţ, pentru a discuta cu preşedintele organizaţiei judeţene, Liviu Bobar, probleme organizatorice. Ciupe a declarat că mulţi dintre „greii mai vechi sau mai noi” ai PNL Arad vor trece la PLR, după ce acesta îşi va definitiva procedurile juridice. Trebuie menţionat că, deocamdată, Partidul Liberal Reformator nu a terminat procedurile, astfel că, de exemplu, toţi aleşii locali care au optat pentru acest partid au menţionat că vor funcţiona în cadrul „Partidului Naţional al Mediului, în curs de schimbare a numelui în Partidul Liberal Reformator”.
Vasile Man, la reformatori
ARAD. Fostul secretar general al PNL Arad, Vasile Man, a fost prezent la ultima şedinţă a organizaţiei municipale a Partidului Liberal Reformator, la care Ovidiu Marian şi Ioan Ciupe au strâns peste 150 de membri din municipiu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!