aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Viata, traita pe datorie

Viata, traita pe datorie

la 6 December 2011 10:46 Reactualizat la: 6 December 2011 10:48
6 December 2011 10:46 Reactualizat la: 6 December 2011 10:48
SÂNTANA. Pentru că n-are bani, familia Dau din Sântana îşi cumpără, pe datorie, mâncare de la alimentară.
Scris de JA-D.D. - SÂNTANA. Pentru că n-are bani, familia Dau din Sântana îşi cumpără, pe datorie, mâncare de la alimentară.

Trimite articolul

X

Ne-au întâmpinat cu o farfurie de fursecuri şi o sticlă de suc. Le-au luat pe datorie de la magazinul din sat pentru că, în ciuda sărăciei, s-au simţit obligaţi să fie ospitalieri cu musafirii de la ziar.

 

Bunici responsabili

Am călcat pragul casei familiei Dau din Sântana pentru că am auzit despre moş Pătru (74 de ani) şi baba Mărioara (66 de ani) că le este tare greu să-şi crească singuri cei doi nepoţi. Florina (7 ani) şi Florin (14 ani) sunt singura raţiune de a exista a bunicilor.

„Sunt fraţi de mamă, tată n-au niciunul. Fata noastră i-a făcut «din flori» şi a vrut să-i dea la casa de copii. Dar nu m-a lăsat inima să nu-i iau acasă. Aşa am păţit cu băiatul şi, peste şapte ani, şi cu fetiţa. Îi îngrijim pe amândoi de când au fost mici. Aşa vrea Dumnezeu, să ne bucurăm de ei. Nu i-aş lăsa pentru nimic în lume. Ne chinuim cu ei, dar nu-i lăsăm” – spune Maria Dau.

 

Bucurii mărunte

Bucuriile de care vorbea baba Mărioara nu întârzie să apară. Elevă în clasa I, Florina este foarte silitoare, are numai „foarte bine” la toate materiile de la şcoală. La ora vizitei noastre îşi făcea, cu conştiinciozitate, tema la scriere: „E mare de mână”. Zice că-i place mai mult matematica, dar şi-a etalat calităţile poetice recitându-ne cu patos câteva versuri despre poznele lui Nicuşor şi Ţugui.

Am întrebat-o, la un moment dat, ce-şi doreşte să-i aducă Moş Crăciun. Nu a spus nimic, dar s-a-ndreptat repede spre masă, a ridicat faţa de masă şi de-acolo a scos un plic. Era o scrisoare pentru Moş Crăciun, pe care o scrisese cu ajutorul bunicului. Ce i-a cerut Moşului? „Nişte farduri cu Hannah Montana, o maşină de făcut suc şi un laptop cu Barbie”. I-am promis că scriem în ziar ce dorinţe are, doar, doar citeşte şi Moşul…

 

Greutăţi zilnice

Bunicii nu-şi pot permite să-şi răsfeţe nepoţii cu astfel de daruri. Trăiesc, toţi patru, din pensia moşului şi alocaţia copiilor. De-abia reuşesc să-şi asigure traiul zilnic. „Zi de zi luăm mâncare pe datorie, de la alimentară. Când primeşte moşul pensia, o dăm la magazin şi apoi iarăşi luăm pe datorie… Nu-i las pe copii să moară de foame, nu-i las să simtă că nu avem bani!” – povesteşte bunica.

La fel ca alimentele, şi lemnele cu care se încălzesc sunt luate tot pe datorie: un milion în decembrie, un milion în ianuarie… Ca să facă economie, dorm toţi patru într-o singură cameră. Nu se plâng de viaţa pe care o duc, dar recunosc că le-ar prinde tare bine o mână de ajutor.

AJUTĂ ÎMPREUNĂ CU JURNAL ARĂDEAN

În pragul Sfintelor Sărbători de iarnă, ziarul nostru vă propune să vă dovediţi generozitatea luând parte la campania „Ajută împreună cu Jurnal arădean!”. Vă invităm să faceţi un gest umanitar, ajutând cu alimente familia Dau din Sântana. Pentru donaţii, contactaţi-ne la redacţie (B-dul Revoluţiei nr.62, telefon 0257-281802, interior 8413) sau luaţi legătura direct cu familia Dau (Sântana, str. T.Vladimirescu nr.56, telefon 0257-374242). Fiţi mărinimoşi! Ajutaţi împreună cu Jurnal arădean! Pentru ca Florina, Florin şi bunicii lor să aibă un trai mai bun.

Trimite articolul

X
Taguri:
ajutor ,
Arad ,
aradon ,
Jurnal Aradean ,
Santana
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    1 Mai: Ziua Internațională a Muncii, de la defilări propagandiste la mici și grătare
    2
    APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026
    3
    Luarea de ostatici de la o bancă din Germania, s-a încheiat fără răniți
    4
    Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți
    5
    Criminalul din Parhida a fost prins de polițiști. Unde se ascundea acesta
    6
    „Socialistele Orașului”, prima ediție la Arad
    7
    9 Mai - Ziua Europei
    8
    GALERIE FOTO| Zeci de arădeni au participat la târgul de adopție canină din Parcul Eminescu
    9
    GALERIE FOTO| Mii de flori și multă culoare în prima zi a festivalului FlorAr 2026
    10
    UTA promite spectacol, după mai bine de 70 de ani

    Mapamond

    Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți
    Ungaria a restricționat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de ședere pentru imigranții din afara Uniunii Europene, informează dpa.

    Mapamond

    VIDEO
    La aniversarea debarcării în Normandia, secretarul american al apărării cere Occidentului sprijin pentru SUA
    Aliații din Al Doilea Război Mondial au aniversat sâmbătă în Franța 82 de ani de la debarcarea în Normandia începută în 6 iunie 1944, relatează dpa.

    România

    VIDEO
    Nicușor Dan: MApN și MAI vor suplimenta misiunile de cercetare în Marea Neagră, în cursul acestei veri
    Președintele Nicușor Dan anunță că Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vor intensifica, pe perioada verii, misiunile de cercetare și recunoaștere a eventualelor pericole, astfel încât litoralul românesc să fie în siguranță.

    România

    VIDEO
    Președintele Dan afirmă că raportul privind anularea alegerilor din 2024 va fi prezentat într-un termen rezonabil
    Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Constanța, că își dorește, la fel ca mulți cetățeni, clarificarea și închiderea subiectului privind anularea alegerilor din 2024, însă nu poate avansa deocamdată un termen pentru prezentarea raportului complet asupra acestui caz.

    România

    VIDEO
    Nicușor Dan anunță că va discuta cu Volodimir Zelenski despre incidentul cu drona maritimă din Portul Constanța
    Președintele României, Nicușor Dan, susține că va discuta direct cu președintele Ucrainei, Volodimir Zeleski, pe tema dronei maritime ucrainene care a explodat, vineri, în Portul Constanța. 1

    Local

    Beat și fără permis, a căzut cu ATV-ul
    DRAUȚ. Un bărbat din Drauț este cercetat de polițiști, după ce, fiind sub influența alcoolului, a condus un ATV fără a deține permis de conducere și s-a răsturnat.

    Local

    Reținut, după "războiul declarat" oglinzilor de mașini 
    ARAD. Noaptea de 6 spre 7 martie a fost noaptea în care un bărbat din Arad a "declarat război" oglinzilor de la mașinile parcate pe două străzi din municipiu. După două luni, polițiștii l-au identificat pe "războinic" și l-au reținut pentru 24 de ore.

    Local

    Se anunță amenzi-record pentru băncile din România. Clienții, îndemnați la procese
    Mii de arădeni ar putea să își recupereze bani de la bănci, sursele anunțând că băncile din România ar fi „aranjat” ROBOR-ul. 1

    România

    Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, dar Rusia este responsabilă
    Președintele Nicușor Dan a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului Constanța este una ucraineană, însă a subliniat că vinovată de situația creată în România este Federația Rusă. 2
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.