ARAD. După comiterea faptei, vietnamenzul a fost reținut pentru 24 de ore, iar, ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalului Arad l-a prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Apărătorul vietnamezului a cerut luarea măsurii controlului judiciar, însă judecătorul de drepturi și libertăți a respins solicitarea.Luni, 16 august, Tribunalul Arad a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune arestarea preventivă a inculpatului Nguyen Dinh Vinh, deţinut în Arestul IJP Timiş, pe o durată de 30 de zile, începând cu 16 august 2022 şi până la data de 14 septembrie 2022, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat prin apărător, de luarea măsurii controlului judiciar. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare”.Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a descris împrejurările în care a avut loc tentativa de omor: „Persoana vătămată H.V.D. şi suspectul N.D.V sunt cetăţeni vietnamezi şi se află în România, fiind angajaţi la SC Astra Vagoane Călători SA, cu sediul în municipiul Arad. Persoana vătămată şi suspectul locuiesc în camere diferite în spaţiul de cazare deţinut de SC Metalcomp SA, în municipiul Arad, strada Câmpul Liniştii. În seara zilei de 14 august, în timp ce persoana vătămată se afla în camera sa, la un moment dat a primit vizita suspectului care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a cerut persoanei vătămate să consume băuturi alcoolice împreună. Persoana vătămată l-a refuzat, iar între cei doi a început un conflict fizic, suspectul lovind persoana vătămată cu pumnul în zona feţei, după care a părăsit camera persoanei vătămate. După aproximativ 5 minute, suspectul s-a întors şi, fără a mai spune altceva, a lovit persoana vătămată cu un cuţit cu lama de aproximativ 10 cm în zona abdominală, moment în care au intervenit doi cetăţeni vietnamezi, cazaţi la aceeaşi adresă, care l-au oprit. În urma loviturii primite cu cuţitul, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în noaptea de 14 spre 15 august. Din cuprinsul raportului preliminar de constatare medico legală rezultă că viaţa cetăţeanului vietnamez a fost pusă în pericol, necesitând 25-30 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”.
Vietnamezul acuzat de tentativă de omor, arestat preventiv
Vietnamezul acuzat de tentativă de omor, arestat preventiv
Tribunalul Arad a admis cererea de arestare preventivă a vietnamezului care și-a înjunghiat un conațional, un bărbat de 41 de ani, în seara de 14 august, într-un imobil de pe strada Câmpul Liniștii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!