Clubul Sportiv Slătioara Arad, în colaborare cu fostul preşedinte al Federaţiei Ecvestre Române, Alexandru Iavoroschi, organizează Festivalul Ecvestru – Cupa „Sfântul Gheorghe”, eveniment ce va avea loc în perioada 24-26 aprilie la Hipodromul din Arad, în zona Expo. „Dorim să reînviem o activitate care a fost de tradiţie în Arad. Oraşul nostru a găzduit ultimul eveniment ecvestru în anul 1993 şi atunci tot cu ajutorul domnului Iavoroschi”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean. Bujor Barna, organizatorul evenimentului, a ţinut să precizeze că acest concurs are caracter oficial, fiind organizat sub egida Federaţiei Ecvestre Române. „Vrem să aducem copiii cât mai aproape de acest sport. Mă bucur că instituţiile din Arad se alătură încercărilor noastre. Dacă lucrurile merg bine, în vreo trei ani de zile am putea organiza chiar un campionat european la Arad”, a spus Barna.
Vor să reînvie călăria în Arad
ARAD. Consiliul Judeţean Arad a devenit partenerul unui eveniment care se doreşte a fi startul reluării activităţilor ecvestre în judeţul nostru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Citiți principiile noastre de moderare aici!