Tânărul istoric de artă Alexandru Gligor și-a pigmentat ultima sa prelegere de la bibliotecă „Vrăjitoria în pictura occidentală”, așa cum era de așteptat, cu tablouri reprezentative ale culturii mondiale.
El a făcut diferența între vrăjitorie și magie, a vorbit despre preferința „vânătorilor de vrăjitoare” pentru identificarea vrăjitoriei cu femeia, insistând asupra metodelor empirice de verificare a puterilor malefice ale acuzatelor, despre inconsistența și superficialitatea judecării lor, despre neputința inculpatelor de-a se apăra, cazurile fiind anteclasate.
Alexandru Gligor a parcurs istoria reprezentării picturale a vrăjitoarei, oprindu-se asupra ritualurilor de inițiere și a reprezentării vrăjitorului în conștiința comună și artistică.
Scurte repere
Din anii 1.520 isteria vrăjitoarelor făcea ravagii în toată Europa. La mijlocul secolului, catolicii și protestanții au ars sute de vrăjitoare. Inchiziția, protestanți, episcopi, prinți, principi s-au întrecut, în timp, în executarea „ereticilor”.
Biserica catolică își justifica intervențiile împotriva unor persoane socotite vrăjitoare, printr-un pasaj din Vechiul Testament („Cartea lui Moise”) care spunea: „Nu lăsa să trăiască vrăjitoarea sau femeia ghicitoare” .
„Malleus maleficarum” (Lovituri împotriva vrăjitoarelor), care până anul 1520 s-a publicat de 13 ori, este cartea care timp de trei secole, a rămas manualul urmăririi, torturării și judecării vrăjitoarelor.
La noi, în Transilvania, instituționalizarea proceselor de vrăjitorie s-a făcut sub domnia principelui Mihai Apafi I, cazurile și acuzele de vrăjitorie fiind izolate.
WIKIPEDIA
„Vrăjitoare în credința populară era o femeie cu puteri magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenorociri, după perioada de creștinizare fiind considerată ca fiind în legătură de alianță cu demonii lui Lucifer”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!