Pe panoul electoral din Piața Catedralei a apărut un candidat surpriză. Din păcate, nu știm cum se numește, probabil că este sub acoperire și stăpânii lui nu au vrut să-l deconspire. La prima vedere, însă, pare candidatul ideal pentru Parlament, unde au ajuns foarte mulți rătăciți. Mai întâi, este complet alb, nu are nicio pată. Apoi, cu certitudine, ANI nu îi va găsi purici. Spre deosebire de alții, este și sincer, recunoaște oricând, dând din ciotul de codiță, că vrea ciolan, chiar dacă este procesat, la plic. Ce mai, parlamentarul ideal, mai ales că nici nu latră prea tare. Cât despre mușcat, e prea mic, ajunge maximum până la turul pantalonilor adversarilor politici, așa că nu reprezintă un paricol. Ce mai încoace, încolo, eu îl votez !
Cele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
Local
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.
Local
Ministrul Educației și Cercetării a fost interpelat de către deputatul Geanina Pistru privind situația Palatului Copiilor din Arad.
2
Local
Aproximativ 60.000 de elevi au început anul școlar în județul Arad, iar Inspectoratul Școlar anunță că școlile își desfășoară activitatea normal în tot județul.
Local
Lucrările care trebuiau să dureze doi ani s-au întins pe șapte. Noul an școlar a adus însă și momentul mult așteptat la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”: curtea școlii a putut fi folosită din nou pentru festivități.
România
România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambițioasă corecție fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum pe datorie, la o economie bazată pe investiții și dezvoltare pe termen lung, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Local
Costume tradiționale, muzică, dans și nelipsitele buchete de rozmarin. Germanii din Aradul Nou au sărbătorit din nou Kirchweih-ul, o tradiție păstrată de generații în cea mai veche comunitate germană din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!