La finele săptămânii trecute, s-au comemorat zece ani de la moartea Ioanei Monica Antoci. Pentru cei care nu ştiu, precizăm că e vorba de fosta preşedintă a Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotor din România (AHNR) şi a filialei din Arad, unul dintre cei mai devotaţi iniţiatori şi militanţi ai mişcării în domeniul handicapului. Ioana Monica Antoci a pus bazele AHNR şi a avut o contribuţie esenţială în elaborarea primei legislaţii în domeniu pentru persoanele cu handicap din România (1991-1992). De numele ei este legată introducerea în prima Constituţie democratică a României a articolului prin care persoanele cu handicap au dreptul la tratament, readaptare, învăţământ, instruire, integrare socială.

Protocol CJ-CNDR

„Comemorarea a zece ani de când Ioana Monica Antoci a trecut în lumea celor drepţi a fost ca o încoronare a muncii ei, respectiv a dorinţei de a crea accesibilitate pentru persoanele cu handicap, deoarece s-a desfăşurat în ziua când Consiliul Judeţean Arad a semnat un protocol cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) pentru implementarea prevederilor Convenţiei ONU pentru identificarea şi soluţionarea problemelor specifice accesibilităţii la nivel local, judeţean, regional” – spune Ecaterina-Ani Jager, secretar general AHNR şi preşedinte al filialei arădene a asociaţiei.

„Adevărata muncă”

Întâlnirea comemorativă a fost găzduită de Consiliul Judeţean Arad, la aceasta luând parte preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, şi preşedintele CNDR, Daniela Tontsch – persoană cu distrofie musculară, dependentă de scaunul rulant. Au mai participat reprezentanţi ai DDAC, CJ, DGASPC, Casei de Pensii şi mulţi membri ai AHNR din Arad şi din alte judeţe.

În cadrul întâlnirii, Ecaterina-Ani Jager, cea mai apropiată colaboratoare a Monicăi Antoci, a prezentat „adevărata muncă a doamnei Antoci pentru bunăstarea persoanelor cu handicap din România şi a familiilor lor. Această muncă a constat în drumuri nesfârşite între Arad şi Bucureşti (ministere, parlament, preşedinţie) – lucru neştiut de cei din afara familiei şi a celor mai apropiaţi colaboratori. Şi dacă în timpul vieţii a reuşit să adune oameni în jurul ei şi să se facă auzită, iată că şi acum, după zece ani, a reuşit să reunească atât persoanele care i-au fost alături, care au apreciat-o şi au respectat-o, cât şi membri ai asociaţiei a căror «prietenă» a fost” – conchide Ecaterina-Ani Jager.