Zestrea spirituala a satului

De curând, ai avut o expoziţie la Galeria de Artă „Delta”. Are o semnificaţie aparte în creaţia ta?

Lucian Cociuba: Este cea de a doua expoziţie personală de grafică de şevalet pe care am organizat-o la Galeria Naţională de Artă „Delta” din Arad. Ea a cuprins peste o sută de lucrări, o experienţă prin care am dorit să explic publicului vizitator freamătul sufletului meu faţă de baladele şi legendele din spaţiul sătesc în care am trăit.

De aceea ai ales titlul expoziţiei – „Farmecul baladei”?

Lucian Cociuba: „Farmecul baladei” este ideea principală pe care am dezvoltat-o prin expunerea mijloacelor plastice şi elementelor de limbaj plastic, folosite ca un ansamblu de calităţi, care să încânte sau să atragă privitorul, prin linie, pată de culoare, motiv popular sau texte din legendă ori baladă, compuse alături, în spaţiul tabloului.

Am citit albumul lansat la vernisaj şi am fost impresionat de amintirile pe care le ai din copilărie şi despre locurile natale, pline de legende. Ocupă acest „spaţiu” un loc important în lucrările tale?

Lucian Cociuba: Este „gândul unic”, imaginea profundă, neuitată, pentru copil sau adult. Spaţiul sătesc este ghidul spiritual în legende şi ritualuri pierdute. Expoziţia este un suflu vital, o comunicare de idei, o energie solară a artei mele şi a bogăţiei plastice obţinute prin trudă, o trudă împlinită când e pe merit.

În personalitatea ta se disting două direcţii: cea de dascăl şi cea de artist. Cum ai reuşit să le îmbini?

Lucian Cociuba: Sunt „buchete de experienţă”, clipe de viaţă întoarse din vis. Eu am cerut să fiu profesor în satul meu. Dar repartiţia a trebuit să fie respectată şi aşa am ajuns la…Satu Mare, profesor la Liceul de artă.

Eu cred că înaintea noastră este întotdeauna inspiraţia. Ca profesor şi diriginte, am acordat afecţiune, rigoare – o anumită stricteţe în atelierul de desen – pentru un ideal comun: am lăsat generaţii pregătite pentru admiterea în liceu şi facultatea de artă. Azi se cam ucide creativitatea. Eu am cultivat pasiunea şi stăruinţa şi n-am lăsat umanitatea să se destrame.

Ce bucurii artistice ai dori să mai oferi admiratorilor creaţiilor tale?

Lucian Cociuba: Gândurile plastice sunt o călătorie, nu le poate opri nimeni pentru că ele sunt libere. Eu n-am părăsit „lumea mea” creatoare de atmosferă, pentru lumea precedentă. Acolo departe, acolo vis de ducă, acolo vis de întoarcere. Dumnezeu îţi dă har. Dacă-ţi baţi joc de el, Dumnezeu nu te uită!

O expoziţie viitoare va fi din desene. Desenul e o pictură cu mijloace reduse, o reprezentare liniară în contur a lucrurilor ce vor identifica perfecţiune şi finisare, personalitatea mea.

Lucian Cociuba

• Născut la 18 ianuarie 1947, la Târnova, jud. Arad; • Absolvent al Facultăţii de Arte, Pedagogia Artei, Universitatea de Vest Timişoara; • Membru al U.A.P. din 1975; • Prezent în numeroase expoziţii, personale şi de grup, în ţară şi peste horare; • Căsătorit cu Viorica Cociuba, are un copil – Bernadeth – azi profesor de limba germană.

Neşters album al demultului

„Viaţa satului, strânsă cu greu laolaltă, încropită din fărâme, părţi, bucăţi de memorie, din amintirile copilărie mele, se consuma tradiţional ca şi cu secole în urmă, ca un neşters album al demultului.

Procese rituale erau multe: secerişul şi treieratul grâului, «sureciul» – culesul viilor, «călcatul» (la propriu) strugurilor, storsul în «şăitău» (presa de struguri), punerea în «vase» a mustului şi «aşteptarea fierberii» vinului.

Mai deapăn în memorie şi acum făcutul «pesmetului» (magiunului), tăierea «cureciului» şi «călcarea» lui în cadă, prelucrarea cânepii, tăiatul porcului, şezătorile şi sărbătorile tradiţionale pe care le-am prins nealterate.

Nu voi uita niciodată jocurile din postul Paştilor, ale tinerilor, atât în izlaz cât şi în gurile de uliţe, adevărate ritualuri de iniţiere ale fetelor şi băieţilor”

(Din albumul „Farmecul baladei”- Lucian Cociuba)