Manifestările au debutat marţi dimineața, la ora 9.00, cu rugă şi închinare pentru poporul român – un ceremonial religios oficiat de către ÎPS Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului. Programul a continuat cu o scurtă alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, susţinută de reprezentantul Muzeului Judeţean Arad. Manifestările s-au încheiat cu intonarea imnului naţional de către întreaga asistenţă
Ziua Imnului National, marcata si la Arad
ARAD. Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită la Arad, a strâns în fața Palatului Administrativ câteva zeci de arădeni, pe lângă oficialități și militari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!