ARAD. Nu există, la nivelul niciunei instituţii, o statistică exactă privind copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad a reuşit, totuşi, să identifice 150 de astfel de cazuri. Au fost stabilite, de asemenea, trei zone din judeţul Arad cu incidenţă mai ridicată: Curtici, Sântana-Pâncota şi Ineu.
„Identificarea acestor cazuri se realizează foarte greu. Teoretic, fiecare primărie din judeţ are sarcina de a centraliza aceste date şi să le transmită trimestrial către Direcţie. Dar, în practică, lucrurile nu stau tocmai aşa” – precizează Sorin Macovei, şef serviciu în cadrul DGASPC Arad.
În general, la „urechile” Direcţiei ajung cazurile cu probleme. Iar cele mai multe probleme apar atunci când e vorba de copii de 14-15-16 ani. Indiferent că sunt lăsaţi în grija bunicilor, a unor rude, a unor vecini sau cunoscuţi, copiii de aceste vârste sunt foarte greu de stăpânit. „Ei simt nevoia să se răzvrătească, iar cei cărora le sunt încredinţaţi nu mai reuşesc să aibă nicio autoritate asupra lor. În această situaţie intervenim noi şi, dacă suntem nevoiţi, luăm măsura de ocrotire a copilului într-un centru de plasament” – spune Sorin Macovei.
Până aici, însă, specialiştii DGASPC încearcă detensionarea situaţiei, încearcă să-i conştientizeze pe copii asupra situaţiei în care se află, iau legătura cu părinţii plecaţi… totul în ideea de a face viaţa copiilor cât mai rezonabilă cu putinţă.
O poveste
Reprezentantul DGASPC Arad povesteşte unul din cazurile în centrul cărora s-a aflat un copil cu părinţi plecaţi în străinătate: „E vorba de o fată de clasa a IX-a, ai cărei părinţi erau plecaţi în Italia de aproximativ trei luni. Deşi a fost lăsată în grija bunicii, fata stătea singură într-un apartament. Noi am ajuns la ea în urma sesizărilor primite de la vecini, care erau deranjaţi de muzica ce se auzea din apartament în timpul nopţii. Am luat legătura cu bunica, aceasta recunoscând că în ultimul timp nu a mai putut să-şi stăpânească nepoata. Am sunat-o pe mamă, i-am explicat care e situaţia. Între timp, am început să facem şedinţe de consiliere cu fata şi, până la urmă, şi-a dat seama şi ea că nu e bine ce face. În două săptămâni, mama a renunţat la job-ul de afară şi s-a întors acasă” – spune Sorin Macovei.
Între pierdere şi câştig
De regulă, părinţii care pleacă la muncă în străinătate se gândesc tocmai la binele copiilor lor. Dar ei scapă din vedere pierderile de natură emoţională pe care le implică decizia lor, pierderi pe care cel mai tare le resimt chiar copiii. „Noi încercăm să le explicăm oamenilor că importantă nu e doar partea materială. Sigur că e bine ca familia să fie prosperă, dar nu întotdeauna acesta e cel mai important lucru. Odată ce un părinte pleacă, trebuie luat în calcul inclusiv riscul destrămării familiei şi atunci… ce se întâmplă cu copiii? În plus, aşteptările financiare ale celui care pleacă la muncă în străinătate sunt date, nu de puţine ori, peste cap odată ce ajunge acolo. Nu reuşeşte să pună deoparte prea mulţi bani, oricum nu suficienţi cât să compenseze pierderile pe care le resimte copilul lăsat acasă. Iar, dincolo de trauma emoţională a copilului, apare şi riscul abandonului şcolar” – atenţionează Sorin Macovei.
Golul din suflet
„Niciunui copil nu îi e uşor să-şi vadă părintele plecând. Oricât de OK ar fi, se produce un gol. Depinde dacă şi cum va reuşi copilul să umple acest gol. Are, oare, abilităţi să înţeleagă ce i se întâmplă? Dacă nu are, atunci problema copilului va rămâne nerezolvată şi, la un moment dat, va exploda” – susţine Sorin Macovei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!