Sute de oameni, acelaşi scop, dar… împărţiţi în două marşuri separate. Sâmbătă, la orele amiezii, în toată ţara au fost organizate Marşuri pentru viaţă şi familie. Dar Aradul a făcut notă discordantă. La noi nu a fost un singur marş, ci chiar două. Unul dintre ele nu a fost un marş propriu-zis, dar a adunat mai multă lume decât actualul marş. Dar cum s-a întâmplat asta? Religiile i-au împărţit pe arădeni în două tabere: ortodocși și catolici, pe de o parte, respectiv neoprotestanţi, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut prima manifestare pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Sute de oameni, fanfare, pancarte, predici ţinute la microfon, rugăciuni, dar şi discuţii despre posibila legalizare a căsătoriilor între oameni de acelaşi sex au fost purtate la Primărie. Întâlnirea neoprotestanţilor s-a terminat puţin după ora 13:00, exact când în Piaţa Avram Iancu se „năştea” un alt marş, cel al ortodocșilor și catolicilor. Alte sute de arădeni, alte rugăciuni, alte melodii cântate şi dansate de copii, alte pancarte, alte mesaje. Cei din Piaţa Avram Iancu au plecat, după ora 14:00, în marş organizat pe trotuar, pe Bulevardul Revoluţiei, spre Matern. Ajunşi aici, participanţii au spus o rugăciune, au ţinut un moment de reculegere pentru copiii nenăscuţi (a se citi avortaţi), după care au plecat din nou, de această dată spre Catedrala Ortodoxă de la Podgoria, unde au fost rostite alte rugăciuni. Cam acesta ar fi, pe scurt, rezumatul a mai multor ore de manifest împotriva avortului şi pentru familia clasică. Dar, dincolo de multitudinea de rugăciuni şi pancarte, iese un evidenţă un adevăr crunt: reprezentanţii diferitelor culte din Arad nu pot colabora. Cu toate că scopul a fost acelaşi, a fost nevoie de două manifestări relativ identice. Şi asta arată cât de uniţi sunt arădenii între ei. Organizatorii marşului ortodocșilor și catolicilor, cel pornit din Piaţa Avram Iancu, arată cu degetul spre pocăiţi. Pentru că marşul din Avram Iancu a ajuns deja la al patrulea an de existenţă. Celălalt este la primul. Creştinii spun că nu au fost contactaţi de neoprotestanţi pentru a fi organizată o singură manifestare şi nici măcar nu au ştiut despre protestul de la Primărie. De cealaltă parte, pocăiţii îşi văd de treaba lor şi nu spun la nimeni nimic. Acesta este Aradul nostru. Chiar dacă, de această dată vorbim numai despre religii, situaţia poate fi extrapolată, iar concluzia este una singură: nu am fost, nu suntem şi, cel mai probabil, nu vom fi uniţi, chiar dacă luptăm pentru acelaşi scop.