Sute de oameni, acelaşi scop, dar… împărţiţi în două marşuri separate. Sâmbătă, la orele amiezii, în toată ţara au fost organizate Marşuri pentru viaţă şi familie. Dar Aradul a făcut notă discordantă. La noi nu a fost un singur marş, ci chiar două. Unul dintre ele nu a fost un marş propriu-zis, dar a adunat mai multă lume decât actualul marş. Dar cum s-a întâmplat asta? Religiile i-au împărţit pe arădeni în două tabere: ortodocși și catolici, pe de o parte, respectiv neoprotestanţi, de cealaltă parte. Cei din urmă au avut prima manifestare pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Sute de oameni, fanfare, pancarte, predici ţinute la microfon, rugăciuni, dar şi discuţii despre posibila legalizare a căsătoriilor între oameni de acelaşi sex au fost purtate la Primărie. Întâlnirea neoprotestanţilor s-a terminat puţin după ora 13:00, exact când în Piaţa Avram Iancu se „năştea” un alt marş, cel al ortodocșilor și catolicilor. Alte sute de arădeni, alte rugăciuni, alte melodii cântate şi dansate de copii, alte pancarte, alte mesaje. Cei din Piaţa Avram Iancu au plecat, după ora 14:00, în marş organizat pe trotuar, pe Bulevardul Revoluţiei, spre Matern. Ajunşi aici, participanţii au spus o rugăciune, au ţinut un moment de reculegere pentru copiii nenăscuţi (a se citi avortaţi), după care au plecat din nou, de această dată spre Catedrala Ortodoxă de la Podgoria, unde au fost rostite alte rugăciuni. Cam acesta ar fi, pe scurt, rezumatul a mai multor ore de manifest împotriva avortului şi pentru familia clasică. Dar, dincolo de multitudinea de rugăciuni şi pancarte, iese un evidenţă un adevăr crunt: reprezentanţii diferitelor culte din Arad nu pot colabora. Cu toate că scopul a fost acelaşi, a fost nevoie de două manifestări relativ identice. Şi asta arată cât de uniţi sunt arădenii între ei. Organizatorii marşului ortodocșilor și catolicilor, cel pornit din Piaţa Avram Iancu, arată cu degetul spre pocăiţi. Pentru că marşul din Avram Iancu a ajuns deja la al patrulea an de existenţă. Celălalt este la primul. Creştinii spun că nu au fost contactaţi de neoprotestanţi pentru a fi organizată o singură manifestare şi nici măcar nu au ştiut despre protestul de la Primărie. De cealaltă parte, pocăiţii îşi văd de treaba lor şi nu spun la nimeni nimic. Acesta este Aradul nostru. Chiar dacă, de această dată vorbim numai despre religii, situaţia poate fi extrapolată, iar concluzia este una singură: nu am fost, nu suntem şi, cel mai probabil, nu vom fi uniţi, chiar dacă luptăm pentru acelaşi scop.
Aradul, rupt în două marşuri pentru viaţă
Aradul, rupt în două marşuri pentru viaţă
Reactualizat la:
Colaborarea dintre religii este sublimă în Arad, dar... lipseşte cu desăvârşire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!