Ședința publică extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, de sâmbătă, 29 octombrie, venită ca urgentă și care propunea prelugirea contractului cu firma de salubrizare a orașului, a strâns, pe lângă consilierii locali și cei doi viceprimari, o mulțime de arădeni. Mulți dintre cei prezenți în Sala Ferdinand, începând cu ora 14.00, au fost chiar angajații firmei de salubrizare. De menționat din start ar fi faptul că, în timpul ședinței, a luat cuvântul șeful DSP Arad, care a explicat pericolele la care sunt expuși arădenii dacă gunoiul nu este ridicat. Consilierul Geanina Pistru și-a susținut amendamentul dezbătut în camere în timp ce, de departe, cel mai vocal consilier a fost Adrian Todor. Liderul PSD din CLM a propus introducerea Legii 98/2016 în preambulul Proiectului de Hotărâre 346/2016 – privind unele măsuri pentru asigurarea continuității serviciului public de salubrizare menajeră în municipiul Arad, pe lângă Legea 216/2004. Practic, Todor a susținut faptul că acest contract a fost încheiat în baza Legii 216 în anul 2004, fiind stabilit prima dată pentru opt ani, iar mai apoi prelungit pentru alți patru ani iar, în acest moment, legea nu mai permite o altă prelungire. Introducerea Legii 98/2016, în schimb, conform consilierului PSD, ar aduce un temei legal. Ținând cont de cele de mai sus, consilierii au votat în unanimitate prelungirea contractului de salubrizare a municipiului Arad cu societatea Polaris pentru următoarele 42 de luni, cu specificația că acest contract poate fi întrerupt în această perioadă dacă se stabilește câștigătorul la licitația care vizează acest sector din masterplanul pentru deșeuri al municipului Arad.
Au prelungit contractul pentru salubrizarea municipiului
Au prelungit contractul pentru salubrizarea municipiului
Reactualizat la:
Consilierii locali din cadrul CLM Arad au votat în unanimitate prelungirea contractului cu firma de salubrizare Polaris.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.
Local
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!