ARAD. Duminică, 30 iunie, ora 8.30, în sala festivă de la Colegiul „Csiky Gergely” Arad, va avea loc şedinţa publică de tragere la sorţi a cadrelor didactice, pentru stabilirea componenţei comisiilor din CE şi CZE, din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013.
Cele 9 ambulanţe SMURD ale judeţului Arad au avut mii de intervenţii în primele 6 luni ale anului.
SIBIU. Cea de-a opta ediție a renumitului festival ARTmania va avea loc în perioada 5 – 11 august în Piața Mare și Piața Mică din Sibiu.
ARAD. Primele rezultate la bacalaureat indică o promovabilitatea la nivelul județului de 52,62%, din care 57, 64% sunt din promoția curentă și peste 34,32 din promoțiile anterioare.
ISU Arad a avut parte de câteva intervenţii dificile în primul semestru din acest an chiar dacă numărul situaţiilor de urgenţă a scăzut.
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU, dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP.
Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
2
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).