Corpul Ionelei a cedat în fața bolii necruțătoare, în fața metastezelor care l-au „invadat”, iar în urmă cu două zile și-a dat ultima suflare pe patul clinicii din Turcia unde era internată. Medicii de aici i-au dat o speranță, o mică speranță că o vor putea face bine. Ionela s-a agățat cu toate forțele de frântura de speranță, însă în final boala a fost mai puternică, iar Ionela nu a mai putut lupta.
Local
Baza sportivă, tabăra din stațiune, dar și dispensarul medical se află pe lista de priorități a Consiliului Județean, pentru care au fost alocate și finanțări.
Local
Exercițiul a avut loc la Lipova, iar Luna, care are un an, fiind încă în perioada de pregătire și dresaj, a reușit să găsească una dintre victime.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, transmite un mesaj de Ziua Europei, arătând că modernizarea României este „o luptă grea” şi mulţumindu-le celor care ies astăzi în stradă pentru a susţine valorile democratice.
România
Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Mapamond
Moscova urmează să marcheze Ziua Victoriei sâmbătă cu tradiţionala sa paradă militară, dar se aşteaptă ca festivităţile să aibă loc în condiţii de securitate sporită şi într-o atmosferă discretă, informează dpa.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE.
Mapamond
Ziua Europei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 mai, și celebrează pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre viitor.
Local
Primăria Moneasa a preluat singurul ștrand din stațiunea montană, prin închiriere timp de un an, pentru a-l salva de la închidere, în condițiile în care proprietarii au anunțat că nu au posibilitatea de a-l deschide în această vară.
3
Ştiri sportive
Selecționata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a învins Franța cu scorul de 3-1.