ARAD. Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, este pe punctul de a solicita excluderea din PNL a fostului primar (PDL) Nicolae Mehelean, care a votat, în Consiliul Local Ineu, alături de consilierii PSD şi PP-DD împotriva trecerii din domeniul public în cel privat a terenului pe care ar urma să se construiască un supermarket.
ARAD. Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, acuză Guvernul că, prin derogarea de la Legea Bugetului, practică un fel de „haiducie”, luând de la comunele şi oraşele care au bani, obţinuţi prin muncă şi administraţie eficientă, pentru a le da, mult peste necesar, celor care nu au făcut nimic.
ARAD.Vineri, la şedinţa BPT al PNL arad, Florin Galiş şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale. În locul său a fost numit interimar primarul de la Ineu, Călin Abrudan.
ARAD. Preşedintele PDL Ineu, Sergiu Havaşi, a lansat un nou atac împotriva primarului oraşului Ineu, pe care îl acuză de proasta gestionare a banilor publici. „Din păcate, anul 2013 nu a însemnat altceva decât o fugă a adinistratiei locale după bani și, în egală măsură, o fugă de răspundere a celor ajunși acolo.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
2
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.