Admiterea la liceu a devenit o simplă formalitate pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care au intrat cu medii de repetenţi.
O nouă promoție de economiști a absolvit cursurile Facultății de Științe Economice a UVVG.
Lipova. Cele două licee din al doilea oraş al judeţului nostru şi-au sărbătorit vineri absolvenţii prin ceremonialurile tradiţionale de premiere şi de predare a cheii.
ARAD. Doar nouă dintre absolvenţii claselor A, B şi C de la Moise Nicoară, în 1961, s-au întâlnit astăzi, ca să marcheze 52 de ani dela ultimul clopoţel.
160 de absolvenţi de la Colegiul Naţional „M. Nicoară” şi-au luat adio de la anii de liceu.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
2
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1