aradon.ro Web analytics





O bătaie cruntă aplicată de o fată de 17 ani alteia de 15, ambele eleve ale aceluiași liceu arădean - UCECOM - filmată de tatăl vitreg al agresoarei, a devenit virală printre elevii arădeni. Imaginile, greu de privit, au ajuns și în posesia noastră. Iar povestea bătăii este complexă și complicată. Cert este că acest caz a ajuns și la Poliție, însă de o săptămână, lucrurile nu s-au mișcat. Abia în ziua în care am adus în atenția Poliției acest caz, polițiștii au mers la domiciliul fetei agresoare și au condus-o la audieri. Tatăl vitreg al acesteia – bărbatul care în fapt a filmat bătaia - încă nu a fost audiat.
Un număr de 34 de femei au depus joi o plângere la un tribunal din California în care acuză site-ul Pornhub şi compania-mamă că a publicat online, cu bună ştiinţă, videoclipuri în care aceste femei sunt victime ale violurilor şi ale altor abuzuri sexuale, inclusiv când erau minore, informează AFP.
ARAD - Recent, în Camera Deputaţilor a fost votat un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale.

Mapamond

Astronauţii misiunii Boeing Starliner au rămas blocaţi pe ISS, fără o dată concretă de întoarcere
Încă nu a fost stabilită o dată pentru reîntoarcerea acasă a echipajului misiunii Boeing Starliner, care a rămas blocat pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) încă din luna iunie, după ce vehiculul lor spaţial a fost afectat de multiple probleme, conform unui anunţ făcut de NASA, transmite vineri Live Science.

România

România rămâne în procedura de deficit excesiv
Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit excesiv şi a decis, în cazul României, să rămână deschisă procedura existentă de deficit excesiv, transmit DPA şi Euronews.

Mapamond

Un mort, un rănit grav și doi dispăruți în urma exploziilor la un depozit de artificii de lângă Sofia
Un muncitor a murit, fiica acestuia a suferit arsuri grave şi alte două persoane sunt date dispărute în urma incendiului care a declanşat joi seară o serie de explozii în depozitele unei fabrici de artificii de la periferia capitalei bulgare Sofia, scrie AGERPRES.

România

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va pune aderarea deplină a României la Schengen pe agendă la toamnă

Advertorial

IMPORTANȚA PROTEZĂRII AUDITIVE BILATERALE
Pierderea auzului poate fi o provocare semnificativă, afectând calitatea vieții în diverse aspecte. Protezarea auditivă a devenit o soluție eficientă pentru a combate această problemă, oferind o șansă de a recâștiga o audiție mai bună și o conexiune mai profundă cu lumea din jur.

Local

Certificate de viaţă pentru beneficiari nerezidenţi
Casa Judeţeană de Pensii face câteva precizări în legătură cu modalităţile de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 şi a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum şi a existenţei beneficiarilor nerezidenţi.

Local

Pacienții de la oncologie, mutați în spitalul nou
Pacienții cu afecțiuni oncologice sunt internați, de vineri, în noul sediu al Secției Clinice Oncologie Medicală, de pe strada Vicențiu Babeș. 2

Local

Primăria Arad a economisit 27 de milioane de litri de apă/an graţie Sedumului
În urmă cu un an, municipalitatea a înierbat liniile de tramvai, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi. 6

Local

Unul din cinci nepalezi şi srilankezi din România lucrează în Arad
Mii de muncitori din Sri Lanka și Nepal lucrează în Arad, datele statistice arătând că unul din cinci nepalezi și srilankezi din România lucrează în județul nostru. 8

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.