Două organizații patronale din Arad vor cere Guvernului să modifice legislația pentru a stopa abuzurile ANAF față de agenții economici.
ARAD. Senatorul Constantin Traian Igaş a depus o „Declaraţie politică”, în care protestează împotriva „abuzurilor” ANAF, care închide unităţi comerciale pentru nereguli minore. Igaş spune că a primit numeroase sesizări din partea unor agenţi economici arădeni.
Reprezentanţii Panfora Oil & Gas au reacţionat la materialul „Cu picioarele în perimetru” şi spun că nu se pune problema de abuzuri.
Din ce în ce mai multe cazuri de dascăli bătuți sau jigniți de către părinți și elevi apar în școlile din România, iar legea nu îi protejează deloc pe cei de la catedră, atribuindu-le doar obligații, fără drepturi.
ARAD. Deputatul PSD de Arad, Flavius Măduţa, a atras atenţia asupra faptului că actualul Guvern continuă că depisteze abuzurile făcute de democrat-liberali.
Local
Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru tentativă de omor, după ce a lovit în cap un alt bărbat, în fața unui restaurant din Șimand.
Mapamond
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a anunţat candidaţii participanţi şi moderatorii pentru dezbaterea organizată de Eurovision privind preşedinţia viitoarei Comisii Europene, eveniment ce se va desfăşura în 23 mai la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, indică un comunicat postat pe website-ul ebu.ch.
Local
Părintele Cozac avea 66 de ani și se confrunta cu probleme de sănătate. A slujit în Parohia Căpâlnaș vreme de 40 de ani, până în vara anului trecut, când s-a pensionat.
Advertorial
Via Carmina Domus îți deschide ușa spre un nou început – oferindu-ți nu doar cheile unui apartament nou, ci și un bonus remarcabil: un an de grădiniță gratuită pentru copilul tău la Grădinița Harvest, chiar în inima cartierului nostru.
România
În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii - de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept, a afirmat, miercuri seara, la Washington D.C., preşedintele Klaus Iohannis, la primirea premiului Distinguished International Leadership.
Mapamond
Cel puţin opt persoane au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi într-un atac aerian ucrainean asupra oraşului rus Belgorod şi în împrejurimi, a anunţat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, relatează AFP.
Mapamond
Joe Biden a avertizat miercuri, pentru prima dată, că nu va livra anumite arme Israelului, al cărui principal susţinător militar sunt SUA, în special obuze de artilerie, în cazul unei ofensive majore la Rafah, relatează AFP şi Reuters.