Disperarea din spatele furiei

Ce manevră mârşavă a făcut Traian Băsescu! A transformat „scandalul Ridzi” într-un atac furibund la adresa presei. Şmecheria i-a servit pentru a evita incriminarea Monicăi Iacob Ridzi şi pentru a nu pomeni nicio vorbuliţă despre fiica dumnealui, Elena Băsescu, beneficiara unei bune părţi din publicitatea mascată, pusă la cale de Ridzi.

Fetele preşedintelui

Jalnică, prestaţia Monicăi Iacob Ridzi! Deşi probele au făcut-o şah-mat, ea continuă să privească în ochii noştri, prin lentila camerei de luat vederi, fără să clipească. Vina ei? O nimica toată, în opinia sa. N-a ştiut să comunice şi a avut prea mare încredere în oamenii din jurul său. Or, a avea încredere nu este, la urma urmei o culpă penală, nu?

Energii risipite aiurea

Gurahonţul arată o faţă tristă şi neîngrijită. Până şi în noul sediu al Primăriei urmele paşilor îţi rămân marcate în stratul gros de praf. Oamenii sunt nemulţumiţi de cum arată localitatea în care îşi duc traiul zilnic şi privesc cu invidie spre comunele învecinate, unde lucrurile se mişcă mai bine şi mai repede. Au dreptate.

E vorba de cureaua noastră, nu de a lor

Niciodată n-am fost agresaţi de atâta demagogie. Guvernanţii mai mult mimează că luptă pentru combaterea efectelor crizei. Vobesc de „strângerea curelei”, de reducerea cheltuielilor din banii publici, dar reducerea se face doar pe spinarea celor mulţi.

E nevoie de voci, în cetate

PD-L domină autoritar viaţa politică, publică, administrativă, în Arad. Atât de autoritar, încât democrat-liberalii arădeni s-au dezobişnuit să audă şi alte voci, prin preajmă. Ba chiar se enervează rău când se mai găseşte cineva să opineze asupra unui aspect sau altul din urbe.