aradon.ro Web analytics

Local

Un nou termen ratat pe pasajul din Micălaca
Constructorul nu a reuşit să finalizeze pasajul nici în luna noiembrie, aşa cum a spus în vară.

Mapamond

Ostaticilor le-au fost administrate tranchilizante înainte de eliberarea din captivitate, potrivit unui oficial israelian
Hamas le-a administrat tranchilizante unora dintre ostaticii israelieni înainte de a-i elibera „pentru a-i face să pară fericiţi” şi mai relaxaţi, a declarat marţi un oficial al Ministerului Sănătăţii israelian în faţa unei comisii din Knesset, potrivit agenţiilor de presă TPS şi EFE.

Mapamond

Anchetă în Ucraina cu privire la achiziţia de arme pentru armată
Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat în dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de France Presse.

Local

O tânără de 25 de ani și copilul ei nou-născut au murit, la Spitalul Matern
Tragedie fără margini la Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde o tânără de 25 de ani și copilul său nou-născut au murit, marți dimineață.

Local

Anchetă după ce o gravidă şi copilul său au murit în maternitate în urma unei infecţii respiratorii severe
Inspectorii de sănătate publică au început o anchetă la Maternitatea Arad, unde o tânără de 25 de ani a murit, marţi, împreună cu copilul născut în urma unei cezariene, medicii afirmând că pacienta fusese adusă la spital cu ambulanţa în stare gravă din cauza unei infecţii respiratorii severe.

Local

POLITIC. Falcă: „USR, campanie mizerabilă”
1

Local

„Responsabilitatea de a fi”

Local

Direcția Județeană de Statistică Arad continuă protestele
Angajații sunt nemulțumiți, în primul rând, de salarizarea discriminatorie în comparație cu alte instituții publice de același nivel. 3

Local

„Aradul cosmopolit – o unitate în diversitate”, la Centrul Județean de Excelență
În perioada noiembrie 2023 - mai 2024, Centrul Județean de Excelență Arad desfășoară proiectul ,,Aradul cosmopolit – o unitate în diversitate!”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.