ARAD. Un Jeep a izbit un Fiat Punto, cu numere de Italia, în plin centrul oraşului. Evenimentul rutier a avut loc la intersecţia dintre strada 1Decembrie cu Bd.Decebal, colţ cu hotel Aradul.
Zerind. Cinci persoane, din aceeaşi familie, au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate cinci autovehicule.
ARAD. A traversat strada în fugă şi prin loc nepermis şi a fost accidentat de o maşină. Un copil de 12 ani a fost rănit uşor de un autoturism marca VW Golf care circula din direcţia Calea Aurel Vlaicu spre Podgoria.
ARAD. Doi bărbaţi au fost răniţi după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de un autoturism marca Opel, la ieşirea din Arad spre Bodrog. Una dintre persoanele aflate în căruţă a fost grav rănită şi a fost transportată de un echipaj SMURD la spital.
PECICA. Accident de muncă grav în parcul petrolier Pecica. Un bărbat în vârstă de 45 de ani, angajat ca sondor şi-a prins mâna stângă în cleştele hidraulic, în timp ce manevra cleştele hidraulic de strângere şi deşurubare a tubingurilor.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista cu membrii viitorului Guvern.
Advertorial
Luna aceasta, câteva parcele de teren din Via Carmina, beneficiază de o reducere de 10%. Oferta vine cu un avantaj important pentru cei care își doresc să construiască o casă: posibilitatea de a alege un teren într-un cartier rezidențial deja dezvoltat, cu infrastructură existentă și o comunitate de peste 1.400 de familii.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” sunt mari favorite cu CSU Poli Timișoara, în primul joc oficial de acasă din noul sezon.
Mapamond
Șeful diplomației poloneze îl întreabă pe Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, l-a întrebat miercuri pe miliardarul Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina, după ce Kievul a anunțat că SpaceX, compania condusă de Musk, a impus limite asupra unor servicii în Ucraina, perturbând astfel misiunile dronelor de luptă, informează Reuters.
1
România
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care „a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi” și va fi în totală opoziție față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
6
România
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență.