HUNEDOARA - Un tânăr în vârstă de 23 de ani, a ajuns ieri la spital după ce a căzut de pe o schelă, de la o înălţime de aproximativ opt metri.
SIBIU - Fostul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, actual director al Trezoreriei Deva, Lucian Heiuş, a ajuns în spital, împreună cu familia sa, în urma unui accident de circulaţie, petrecut sâmbătă, în judeţul Sibiu.
MINTIA - Patru tineri şi.au pierdut viaţa, duminică, într-un grav accident de circulaţie, petrecut pe DN7, în localitatea Mintia.
ARAD - Şoferul unei Dacii Papuc de culoare roşie,
care circula regulamentar pe strada Ioan Raţiu,
îndreptându-se spre Pădurii, s-a trezit
în faţă cu o altă Dacie, de
această dată Logan, de culoare albastră, ce
venea de pe o stradă secundară, din dreapta
şoferului din Papuc.
ARAD - Vineri seara, pe strada Liviu Rebreanu, un
autoturism care se îndrepta spre staţia de
tramvai din zona Confecţii a lovit în plin o
fetiţă în vârstă de 8 ani care a
traversat alergând şoseaua, fără a se
asigura.
România
Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu în comisiile de specialitate din Parlament
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament.
Mapamond
Spania se pregătește să înfrunte luni apogeul unei furtuni mediteraneene puternice care a provocat deja inundații în weekend, inundând străzi și perturbând transporturile duminică, după ce a provocat moartea unei femei lângă Barcelona și a blocat mai multe persoane, relatează AFP.
Advertorial
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern pe care parlamentarii liberali urmează să-l acorde în Parlament.
România
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat duminică, într-o conferință de presă la Târgu Jiu, că au fost înregistrate trei premiere cu privire la cele două drone care au fost doborâte de piloții militari români, sâmbătă seară, în spațiul aerian al țării noastre.
3
UT Arad
„Mă bucur că au avut dorință și orgoliu. Au fost inteligenți și au respectat în mare parte ceea ce am discutat. Golul a venit pe o astfel de fază lucrată”.
UT Arad
Tânărul El Sawy a fost eroul arădenilor, care au profitat de jocul destul de modest al oaspeților.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 18-10-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este recunoscător că schimbul de informaţii a fost deblocat de Washington după trei zile fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în faţa atacurilor ruseşti, relatează AFP şi Reuters.
1