ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, a declarat că românii au luat ţeapă în privinţa accizelor, pe care le plătesc la un alt curs valutar decât cel real.
În anul 2012 până în decembrie, transportatorii rutieri au înregistrat o creştere a preţului la carburanţi (motorină) în România cu cca 10% (cu un vârf de 15% la finalul verii).
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6