Foştii ACL-işti arădeni , viitori PNL-işti, au prezentat cifrele care le-au adus victoria zdrobitoare la prezidenţiale
Reprezentanţii alianţei susţin că, la Sânpaul, un consilier PSD s-a „instalat” ilegal în secția de votare.
Arad. Replica reprezentanţilor Poliţiei arădene la acuzele ACL privind faptul că IPJ obstrucţionează procesul electoral nu s-a lăsat mult aşteptată.
Ioan Cristina spune că poliția din Chișineu Criș a fost trimisă la Ineu să obstrucționeze procesul electoral.
ARAD. Reprezentanţii ACL Arad atrag atenţia că „PSD continuă încercarea de manipulare a cetățenilor trimițând scrisori mincinoase în numele primarilor Alianței Creștin Liberale”. După ce au semnalat că membri ai PSD distribuie scrisori mincinoase locuitorilor din Arad, Lipova, Pecica și Zăbrani, acum reprezentanţii ACL Arad anunţă că un demers similar se petrece în Vladimirescu, Păuliș și Gurahonț.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.