ARAD. Patru bărbați au fost răniți după ce acoperișul casei la care lucrau s-a prăbușit peste ei. Trei dintre ei au ajuns la Spitalul Județean Arad, cea de a patra victimă refuzând spitalizarea.
GRĂNICERI. Acoperişul unei locuinţe din localitatea Grăniceri a fost cuprins de flăcări, sâmbătă, după ce proprietarii casei au scos coşul de fum al sobei prin pod. Cei care locuiau în imobilul al cărui acoperiş a luat foc, se încălzeau cu o sobă de tablă iar coşul de fum era scos prin geam.
SÂMBĂTENI. Două autospeciale şi opt pompieri au intervenit la un incendiu produs la o casă din Sâmbăteni. Acoperişul ardea cu violenţă, iar focul a ajuns şi la două camere ale anexei. Imobilul era lipit de casa parohială şi exista riscul ca flăcările să se extindă.
ŞOMOŞCHEŞ. Pompierii din Ineu au intervenit joi dimineaţă, în jurul orei 05,30, în localitatea Şomoşcheş, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Autorităţile locale au găsit soluţia pentru conservarea şantierului Sălii Polivalente: crearea unui acoperiş permanent. Săptămâna viitoare, în 4 decembrie, Primăria Cluj-Napoca va primi expertiza tehnică finală referitoare la lucrările necesare pentru conservarea şantierului Sălii Polivalente.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
Mapamond
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, „chiar dacă ni se va impune un război”, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
3