aradon.ro Web analytics

Mapamond

Liderii europeni au convenit realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene
Liderii europeni au convenit, la negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi agenţiei DPA surse implicate în discuţii.

Local

Forţele de ordine au tras linie după scurta vacanţă de Rusalii
Poliţiştii, jandarmii şi pompierii au prezentat bilanţul din perioada 21-24 iunie, respectiv minivacanţă de Rusalii.

Local

Polițiștii și jandarmii arădeni, la examenele naționale
Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad au luat măsuri pentru derularea, în condiții de siguranță, a examenului de Evaluare Naţională, pentru absolvenţii claselor a VIII-a, care se desfășoară în această săptămână.

Local

Subiecte Evaluare Națională 2024 – Limba și literatura română: Texte suport din Constantin Chiriţă – „Cireșarii” și din Cella Delavrancea – „Portret”
La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să-l caracterizeze pe Tic, personajul din textul lui Constantin Chiriță.

Local

O nouă acțiune de dezinsecție, săptămâna aceasta, în Arad
Programată să se deruleze între 27 şi 29 iunie, acţiunea de dezinsecţie vizează atât ţânţarii, cât şi căpuşele. 1

Local

„Din nou îndrăgostită”, vineri, la Cinema Arta
E prima proiecţie din cadrul seriei „Filme de vacanţă” ce se va derula până în luna august.

ARADON Sport local

Maya Madar, medalie de bronz la TOP 16
BUCUREȘTI. Consacrată la categoria de vârstă sub 13 ani, unde este dublu medaliată europeană, dar și triplă campioană națională și deținătoare a Cupei României, Maya Madar se remarcă deja și la categoria superioară de vârstă, U15.

Local

O lună plină de şantier pe „ciot”
Arădenii care vor circula pe autostrada spre Sibiu trebuie să se „doteze” cu multă... răbdare. 1

Evenimente

„Bărbați care salvează femei”, la Teatrul de Vară
Spectacolul „Bărbați care salvează femei” se va juca la Teatrul de Vară „Ethos” al Centrului Cultural Județean miercuri, 26 iunie, de la ora 20.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.