aradon.ro Web analytics


CHIŞINEU CRIŞ. O acţiune a jandarmilor, desfăşurată în piaţa din Chişineu Criş, s-a lăsat cu peste 3.500 de kilograme de pepeni confiscaţi.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins o tânără în vârstă de 28 de ani, din Republica Moldova care a încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră un document de identitate aparţinând altei persoane. Femeia călătorea într-un mijloc de transport internaţional, iar în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a constatat că documentul tinerei aparţine de fapt unei alte femei.
ARAD. Beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei trebuie să-şi reîmprospăteze datele de la dosar. Conform Legii 277/2010, titularul alocaţiei are obligaţia de a depune, din şase în şase luni, la dosarul de alocaţie de susţinere, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia. Această declaraţie trebuie însoţită de actele doveditoare de venituri.

TURNU. Poliţiştii de frontieră de la Turnu au prins un minor în vârstă de 17 ani din România care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de un act de identitate false.

ARAD. Jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de combatere a comerțului ilicit în zona Pieței Obor. Au fost descoperite patru persoane care comercializau legume și fructe fără a deține acte de proveniență a mărfii.

România

Dr. Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.

UT Arad

Cum îi caracterizează Adrian Mihalcea pe cei de la FC Argeș?
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci? 

Local

Una caldă, alta rece: CET furnizează căldură, dar taie apa caldă înainte
Căldura în sistemul centralizat al municipiului va fi pornită marți, 27 octombrie, dar luni Aradul nu va avea apă caldă.

România

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. Mersul trenurilor nu se modifică
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat. 1

Mapamond

Kievul anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.

Local

FOTO| Gala excelenței în afaceri
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.

UT Arad

UTA dă peste FC Argeș, care nu a câștigat de opt etape!
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?

Mapamond

Incendiu la „Cuibul Vulturului” al lui Hitler, în Germania. Un suspect a fost arestat
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP. 1

Mapamond

Organizațiile de presă cer Meta să renunțe la colectarea automată a conținutului jurnalistic de pe site-uri
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.