ARAD - Prima ediţie a concursului „Actori VESTiţi”, organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Arad.
Vedetele lumii filmului au parte, uneori, nu numai de onorarii fabuloase, ci si de incidente pe platourile de filmare, mai ales cand este vorba de filme de actiune. Marile „accidente" de pe platou se pot transforma in drame.
ARAD. Copiii au aflat despre premieră și despre concursul de desene de la Teatrul „I. Slavici”.
ARAD. Aradul găzduieşte, între 25-27 noiembrie, faza naţională a Olimpiadei de Artă Teatrală – secţiunea spectacol ,,organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, sub tutela Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reprezentat la Arad de domnul inspector general de specialitate, prof. dr. Adrian Brăescu.
ARAD. Festivaluri şi concursuri naţionale cu multe premii încununează trupa „Teatrix”.
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost salvate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.